8 comentarii

Norul şi duna de nisip

clouds loveUn tânăr nor se născuse în toiul unei mari furtuni peste Mediterană. Nici n-a avut timp să crească însă acolo, că un vânt puternic a împins toţi norii înspre Africa. De îndată ce norii au atins continentul, vremea s-a schimbat. Un soare strălucitor scânteia pe cer şi, întinse sub nori, se răsfăţau dunele aurii ale Saharei. Cum în deşert nu plouă aproape niciodată, vântul a continuat să împingă norii către pădurile din sud. Între timp, aşa cum se întâmplă şi cu tinerii oameni, tânărul nor a hotărât să-şi părăsească părinţii şi vechii prieteni ca să descopere lumea.

-Ce faci? a strigat vântul. Deşertul e la fel peste tot. Întoarce-te lângă ceilalţi nori şi o să megem toţi în Africa Centrală, unde sunt uimitori munţi şi arbori!

Dar tânărul nor, un rebel înnnăscut, a refuzat să-l asculte şi încet a lunecat până a găsit o briză blândă şi generoasă, care i-a permis să ajungă peste dunele aurii de nisip. După multă fâţâială încolo şi încoace, a observat că una din dunele de nisip îi zâmbea. El a văzut că duna era şi ea tânără, nou formată de vântul care tocmai trecuse pe acolo. Şi el s-a îndrăgostit atunci şi acolo de părul ei cel auriu.

-Bună dimineaţa, zise el. Cum e viaţa acolo jos?

-Am tovărăşia celorlalte dune, a soarelui şi a vântului şi a caravanelor care trec uneori pe aici. Uneori e chiar fierbinte, dar e suportabil. Cum e viaţa acolo sus?

-Avem şi aici soare şi vânt, dar lucrul bun e că eu pot călători pe cer şi pot vedea multe lucruri.

-Pentru mine, zise duna, viaţa e scurtă. Când vântul se va întoarce dinspre păduri, voi dispărea.

-Şi asta te întristează?

-Mă face să simt că nu am un rost în viaţă.

-Şi eu simt la fel. De îndată ce alt vânt va veni, voi merge spre sud şi mă voi transforma în ploaie; dar ăsta e destinul meu.

Duna a ezitat un moment, apoi a spus:

-Ştii tu oare că noi în deşert numim ploaia paradis?

-Nu aveam idee că aş putea fi vreodată aşa de important, zise mândru norul.

-Am auzit alte dune bătrâne povestind despre ploaie. Ele spun că dupa ploaie suntem acoperite cu iarbă şi flori. Dar eu nu voi trăi niciodată asta pentru că în deşert plouă atât de rar!

A fost de data asta rândul norului să ezite. Apoi a zâmbit larg şi a zis:

-Dacă vrei, aş putea să fiu acum ploaie peste tine. Ştiu că abia am ajuns aici, dar te iubesc şi aş vrea să stau aici pentru totdeauna.

-Când te-am zărit prima dată pe cer, m-am îndrăgostit şi eu de tine, zise duna. Dar dacă îţi vei transforma în ploaie frumosul tău păr alb, vei muri.

-Dragostea nu moare niciodată, zise norul. Este transformată, şi pe de altă parte, vreau să-ţi arăt ce este paradisul.

Şi el începu să mângâie duna cu mici picuri de ploaie, astfel încât să stea împreună cât mai mult, până când apăru un curcubeu. În ziua următoare, micuţa dună era acoperită de flori. Alţi nori care treceau spre Africa au crezut că trebuie să fie o parte din pădurea pe care o căutau şi au mai scuturat nişte ploaie.

Douăzeci de ani mai târziu, duna fusese transformată într-o oază care împrospăta trecătorii cu umbra copacilor săi. Şi astea toate pentru că într-o zi un nor s-a îndrăgostit şi nu s-a temut să-şi dăruiască viaţa acestei iubiri.

Paulo Coelho

8 comments on “Norul şi duna de nisip

  1. Îmi place, foarte frumos și artistic, dacă nu scriai la sfârșit n-aș fi zis în veci că e scrisa de Coelho 😀

    Apreciază

  2. Frumos, frumos scrie Coelho. 🙂

    Apreciază

  3. Ar trebui sa fie o lectie de viata, dar oare este? Oare o vad si cei care ar trebui sa caste ochii?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: