Rădăcini

Mi s -au împrăştiat cuvintele prin păr, în loc să-mi curgă prin vârful degetelor pe taste. Îmi fug gândurile ca bezmeticele, cu picioarele la spinare când vreau să le aşez în ordine unul după altul, pe foaia albă sau monitorul gol. Neascultătoare şi nebune se duc şi se tot duc şi lasă-n urmă praf de amintiri.

Amintiri cu iz de fân proaspăt cosit, cu ţârâit lung de cosaşi în miez de zi cu soare arzător şi cântec de greieri trubaduri la ceas de seară răcoroasă. Cu grâu înghiţit de combinele Claas şi scuipat sub formă de baloţi pătrăţoşi, cu vapori înţepători de ţuică la cazanul din curte. Cu urme de paşi de copil întipărite în praful gros pe drumul neasfaltat, cu gâgâit de gâşte albe şi dolofane pe poteca spre apă, cu scăldat în Şasa plină de creaturi mitice cu rât de porc, blană de oaie, coadă de viţel şi ţipăt de şobolan, scormonite de bătrâni ca să ne sperie. Cu aburi fierbinţi ieşind din pâinea abia scoasă din cuptorul de pământ şi magiun gros bolborosind nervos în ceaunul de pe vatră. Cu porumb sfârâind îmbietor şi pocnindu-şi de nebun boabele pe jar, cu nunta într-un castron de pământ dintre laptele alb, sfios şi mămăliga înfierbântată.

Amintirea bunicii cu mâinile bătătorite de munca şi faţa arsă de soare şi mere pădureţe ascunse în buzunarul şorţului. Aroma prăjiturii ei cu mălai, a chisăliţei de prune, a gogoşilor grăsane şi lipiilor subţiri şi a mânătărcilor perpelite în tigaia grea de fontă.

Mă strigă toate amintirile, îmi dau ghes să le caut acolo, în locurile copilăriei. Le aud vocea în fiecare clipă a zilei, din ce în ce mai tare şi mai clar. Mă cheamă rădăcinile înapoi. Sunt atât de strâns legate de sufletul şi fiinţa mea, că nu le pot ignora de mi-aş propune. Atât de puternice, încât mă trag ca un resort înapoi, spre locurile dragi. Când întind firul prea mult şi prea departe, le simt vibrând şi smucind, ca nişte gardieni ce-şi îndeplinesc cu sfinţenie datoria. Nu-mi îngăduie să-mi uit originile şi nici dorurile. Le-am simţit chemarea când eram la mii de kilometri de casă, le aud vocea hipnotizantă şi acum. Mi-e dor, atât de dor, încât simt că mă sfârşesc.

Aşa că mi-am rezervat un bilet spre trecut pentru luna lui Cuptor, să-mi calce picioarele de adult pe urmele lăsate de tălpile de copil pe toate văile şi dealurile, prin toate pădurile şi apele. Mai rămâne doar să-mi stăpânesc nerăbdarea…

CITATUL ZILEI:

„Copacul cu rădăcini adânci nu se teme de furtună.”

Proverb românesc