Piese preferate anii ’90

Margeluta a avut dintotdeauna o relatie speciala cu muzica (mai ales cea veche), asa ca leapsa de la Bia i se potriveste ca o manusa. Despre ce e vorba? Trebuie sa fac un top 10 al melodiilor mele preferate din anii ’90. O sarcina extrem de grea, pentru ca sunt multe hituri din vremea aceea care-mi gadila urechile ori de cate ori le ascult, chiar si acum. Asa ca mi-e practic imposibil sa ma limitez la 10 melodii. Si-n plus, le voi prezenta in ordine cronologica, nu in ordinea preferintelor, pentru ca imi vine foarte greu sa fac un top. Toate imi plac la fel de mult. Ah, si sa nu uit: sunt doar piese internationale, pe cele romanesti le las pe alta data, pentru o alta postare.

„Enjoy The Silence” – Depeche Mode (1990)     Imi aduc aminte si acum cum statea scris mare pe un perete in scara blocului, cu litere de tipar Depeche Mode. Eram la gradinita si inca nu aflasem ce insemnau cuvintele astea, dar imi parea a fi ceva in franceza. 😀 Cablul si Mtv-ul m-au lamurit care-i treaba cativa ani mai tarziu.

„Losing My Religion” – R.E.M. (1991)     Ha ha, aveam un prieten cu care imi placea sa dezbat pe tema simbolurilor din videoclip! Si ce ne mai contraziceam! Si ce explicatii aduceam! Vaaai de noi! 😀

„Don’t Cry” – Guns’ n’ Roses (1991)     Mtv-ul a contribuit enorm la cultura mea muzicala. Cand l-am descoperit, ma uitam la videoclipuri pentru ca imi placeau pur si simplu, atat ele, cat mai ales muzica. Habar nu aveam cine erau toti acei artisti, dar imi placea cum sunau. Don’t cry a fost unul dintre primele videoclipuri vazute pe Mtv.

„In The Closet” – Michael Jackson (1991)     Nu putea lipsi Regele, nu? 😉

„What Is Love” – Haddaway (1992)      Pe centru in Dragasani era un magazin cu casete originale, mai scumpe decat cele contrafacute care se vindeau in piata. De acolo mi-am cumparat primele mele 3 casete: Roxette, Michael Jackson si Haddaway, pe care le ascultam la walkmanul meu mare si rosu, cumparat de tata dintr-un butic micut de langa magazinul cu casete. :))

„Under the bridge” – Red Hot Chili Peppers (1992)     Dooooaaaamne, cat ma mai contraziceam cu o prietena de atunci legat de pronuntia cuvantului „peppers”. Ea tot timpul transforma ardeii in hartie! 😀

„Zombie” – The Cranberries (1994)     Eram obsedata de melodia asta, mai ales ca videoclipul piesei a avut un mare impact asupra mea. Intotdeauna m-a terorizat ideea unui razboi si pe vremea aia toate cosmarurile mele erau legate de acest subiect. De fapt, era un singur cosmar recurent: Dragasaniul era tot in ruine, se auzeau numai avioane si bombe cazand si eu alergam pe centru, unde e BRD acum, plangand ingrozita si cautandu-mi familia. Brrr, mi se face parul maciuca si acum cand imi amintesc de visul ala!

„I Can’t Live” – Mariah Carey (1994)      Nu facusem inca engleza la scoala si nu intelegeam eu ce canta ea, dar imi placea melodia. Si ori de cate ori o ascult, singurele imagini care-mi vin in minte sunt cele dintr-un film in care o tipa se sinucide taindu-si venele in cada plina cu apa, in timp ce pe fundal se aude melodia asta.

”Gangsta’s Paradise” – Coolio (1995)      Am vazut si filmul datorita melodiei asteia! Ma fascinau mafiotii si gangsterii din filme! Dap, fetelor le plac baietii toxici! Ma rog, cel putin unora! 😛

„Lemon Tree” – Fool’s Garden  (1995)    Pe vremea aia, mama avea intr-un ghiveci in sufragerie un ditamai lamaiul nealtoit. Si de cate ori ascult melodia asta, imi aduc aminte de timpurile alea, cand inca nu vandusem apartamentul si nu ne mutasem la curte.

„Don’t Speak” – No Doubt (1995)    Gwen Stefani mi se parea ca seamana cu Madonna. Nu stiu de ce, pur si simplu.

„Waterfalls” – TLC (1995)     Mi-a parut tare rau cand am auzit in 2002 ca a murit Lisa Left Eye. Cumva mi se parea ca vedetele sunt scutite de nenorocirile pe care le traim noi ceilalti, muritorii de rand!

„Unbreak My Heart” – Toni Braxton (1996)      Eram la banchetul de sfarsit de an scolar si cantam melodia asta in cor toate fetele din clasa cu ataaaaata pasiune! Asta-i cantec de inima albastra, clar! Sa plangi pana ti se innoada lacrimile sub barbie ca te-a parasit boyfriendul! 😀

„Bitter Sweet Symphony” – The Verve (1997)      Ador sunetul viorilor din melodie! Ma amuz si acum cand ma gandesc ca il gaseam pe vocalist foarte nepoliticos si prost crescut in videoclip. Cum domne sa te ciocnesti asa de toata lumea si sa te urci pe masinile oamenilor? 😀

„To The Moon And Back” – Savage Garden (1997)      Era vremea revistei Bravo cu paginile alea 2 despre sex de la mijloc si cu versurile melodiilor la moda de la sfarsit. Ce mai ascundeam revista sa nu o gaseasca ai mei! Si imi amintesc ca era si o emisune Bravo pe RTL! Asa am invatat eu picul de germana pe care-l stiu acum!

„Nobody’s Wife” – Anouk (1998)    Incepuse perioada de razvratire si melodia asta era perfecta!

„Pretty Fly (For A White Guy)” – Offspring (1999)    Ha ha, ii stiu versurile pe de rost si acum! :))

„King Of My Castle” – Wamdue Project(1999)    Ma linisteste melodia asta.

Sunt doar cateva din hiturile anilor ’90 care-mi trezesc amintiri placute. Bineinteles ca lipsesc multe, dar m-am lungit destul! 😉  Sunt curioasa care sunt melodiile voastre preferate din acei ani?

Rădăcini

Mi s -au împrăştiat cuvintele prin păr, în loc să-mi curgă prin vârful degetelor pe taste. Îmi fug gândurile ca bezmeticele, cu picioarele la spinare când vreau să le aşez în ordine unul după altul, pe foaia albă sau monitorul gol. Neascultătoare şi nebune se duc şi se tot duc şi lasă-n urmă praf de amintiri.

Amintiri cu iz de fân proaspăt cosit, cu ţârâit lung de cosaşi în miez de zi cu soare arzător şi cântec de greieri trubaduri la ceas de seară răcoroasă. Cu grâu înghiţit de combinele Claas şi scuipat sub formă de baloţi pătrăţoşi, cu vapori înţepători de ţuică la cazanul din curte. Cu urme de paşi de copil întipărite în praful gros pe drumul neasfaltat, cu gâgâit de gâşte albe şi dolofane pe poteca spre apă, cu scăldat în Şasa plină de creaturi mitice cu rât de porc, blană de oaie, coadă de viţel şi ţipăt de şobolan, scormonite de bătrâni ca să ne sperie. Cu aburi fierbinţi ieşind din pâinea abia scoasă din cuptorul de pământ şi magiun gros bolborosind nervos în ceaunul de pe vatră. Cu porumb sfârâind îmbietor şi pocnindu-şi de nebun boabele pe jar, cu nunta într-un castron de pământ dintre laptele alb, sfios şi mămăliga înfierbântată.

Amintirea bunicii cu mâinile bătătorite de munca şi faţa arsă de soare şi mere pădureţe ascunse în buzunarul şorţului. Aroma prăjiturii ei cu mălai, a chisăliţei de prune, a gogoşilor grăsane şi lipiilor subţiri şi a mânătărcilor perpelite în tigaia grea de fontă.

Mă strigă toate amintirile, îmi dau ghes să le caut acolo, în locurile copilăriei. Le aud vocea în fiecare clipă a zilei, din ce în ce mai tare şi mai clar. Mă cheamă rădăcinile înapoi. Sunt atât de strâns legate de sufletul şi fiinţa mea, că nu le pot ignora de mi-aş propune. Atât de puternice, încât mă trag ca un resort înapoi, spre locurile dragi. Când întind firul prea mult şi prea departe, le simt vibrând şi smucind, ca nişte gardieni ce-şi îndeplinesc cu sfinţenie datoria. Nu-mi îngăduie să-mi uit originile şi nici dorurile. Le-am simţit chemarea când eram la mii de kilometri de casă, le aud vocea hipnotizantă şi acum. Mi-e dor, atât de dor, încât simt că mă sfârşesc.

Aşa că mi-am rezervat un bilet spre trecut pentru luna lui Cuptor, să-mi calce picioarele de adult pe urmele lăsate de tălpile de copil pe toate văile şi dealurile, prin toate pădurile şi apele. Mai rămâne doar să-mi stăpânesc nerăbdarea…

CITATUL ZILEI:

„Copacul cu rădăcini adânci nu se teme de furtună.”

Proverb românesc

Darul

Se povesteste cã un tânãr, singur la pãrinti, urma sã-si încheie cu brio studiile academice. De luni de zile admirase o masinã expusã în vitrina unui magazin auto. Stia cã tatãl lui îsi poate permite sã cumpere o astfel de masinã, asa cã si-a exprimat dorinta sã o primeascã în dar la absolvire.

Ziua mult asteptatã se apropia, însã fãrã ca tânãrul sã poatã depista vreun semn cã masina mult visatã va intra în posesia lui. O usoarã dezamãgire începuse sã i se cuibãreascã în inimã.

În seara dinaintea festivitãtii de absolvire, tatãl si-a chemat fiul în birou. L-a felicitat pentru anii de studiu si i-a spus cât de mândru este de el si cât de mult îl iubeste. Apoi i-a întins o cutie frumos împachetatã, rostind emotionat: „Felicitãri, fiule!”

Fiul a deschis cutia, sperând cã va gãsi în ea cheile masinii. Însã în cutie se afla o biblie scumpã, îmbrãcatã în piele, cu numele lui scris în litere aurite pe copertã. Dezamãgirea i s-a transformat în mânie.

– Cu banii pe care îi ai, tu îmi dai ca dar la absolvire o Biblie?

Trântind Biblia pe biroul tatãlui, tânãrul a iesit furios din camerã, pãrãsind definitiv casa tatãlui sãu.

Anii au trecut. Tânãrul de odinioarã avea de-acum o afacere prosperã si o familie frumoasã. Într-un târziu, si-a dat seama cã vremea nu stã în loc si a hotãrât sã-si viziteze tatãl, pe care nu-l mai vãzuse din ajunul absolvirii facultãtii. Însã înainte ca sã poatã pleca la drum, o telegramã fulger îl anuntã cã tatãl lui a decedat si cã toatã averea i-a rãmas lui, ca singur
mostenitor.

Ajuns din nou acasã dupã ani de zile, inima i-a fost coplesitã de tristete si regrete. A intrat în biroul tatãlui sãu. La un capãt al mesei grele din lemn de stejar se afla biblia pe care o primise în ajunul absolvirii – în aceeasi pozitie în care o lãsase el înainte de a pãrãsi casa pãrinteascã. Cu ochii împãienjeniti de lacrimi, fiul a luat-o, a deschis-o si a început sã citeascã în ea. La un moment dat, întorcând încã o filã, un plic alb a fluturat la podea. S-a aplecat sã ridice plicul, pe care se afla adresa
magazinului auto de unde sperase cu ani în urmã sã primeascã masina mult visatã. În plic, un contract de vânzare, datat în ziua absolvirii. ACHITAT- scria în litere mari peste termenii contractului. Masina îl astepta de ani de zile în garaj.

De câte ori nu trecem cu vederea binecuvântãrile din viata noastra, doar pentru cã nu sunt „împachetate” cum ne-am asteptat?

Permisul auto

Vinerea aceasta, un fragment din cartea „Despre omul frumos” a lui Dan Puric, primit pe mail de la Aurelia, cititoare fidela de Siraguri. Asadar, mii de multumiri si imbratisari calduroase pleaca repede-repede cu viteza gandului la ea, peste ocean. 😉

Dumnezeu, iubindu-mă, mă tot pune la felurite încercări ca să nu mă plictisesc. Aşa a fost şi cu şoferia. Ne-am luat şi noi maşină.

Atunci mi-a zis soţia că ar fi bine să-mi iau permis şi eu, că cine ştie, s-ar putea să fie nevoie vreodată să şofez. Pentru mine, lucrul ăsta a venit prea tarziu şi m-am dus la prima lecţie de şoferie cu emoţii de liceean, la un PECO, unde trebuia să mă întâlnesc cu instructorul. Tremuram rău pe marginea trotuarului, ca la bacalaureat şi îl aşteptam. Cel mai bun lucru era că omul nu mă cunoştea.

A venit cu o Dacia de pe vremea lui Ceauşescu, căreia, când i-a pus o frână, chiar în faţa mea, i-au sărit şuruburile pe jos. Le-a adunat tacticos şi le-a pus la locul lor, ignorându-mă. Era mecanicul absolut, la întâlnirea cu imbecilul absolut.

       Locul mortului.

Nea Ilie era plin de vaselină şi avea un fes slinos pe cap. M-a citit din prima, şi-a dat seama cu cine are de-a face. Daca m-ar fi cunoscut, mi-ar fi spus: «Vai, maestre, ce onorat sunt să vă fiu eu instructor!». Când mi-a zis, fără să se uite la mine «Bă, asta e cheia!», am îngheţat. «Fii atent, a continuat el, ambreiajul este tata, frâna este mama, iar acceleraţia este copilul tâmpit care aleargă până ce dă cu capul în prima maşină.» Absolut genial!

Apoi îmi spune scurt: «Treci în locul meu!»

Eu, speriat: «Lasă-mă, nene, că n-am mai pus în viaţa mea mâna pe aşa ceva».

El: «Bă, tu nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să te conducă toţi tâmpiţii?»

Şi atunci m-am gândit să strig şi eu la poporul român: «Popor român, nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să fii condus de toţi tâmpiţii?»

Era o adevarată resuscitare, domnule! Şi îmi tot repeta: «Hai, hai, învaţă să conduci!» Ceea ce a urmat a fost incredibil. M-a scos direct în trafic. Şi eu trebuia să am mâna pe volan, pe chei, pe schimbătorul de viteze, trebuia să mă uit în cele două oglinzi, dar şi în ochii lui.

«Unde te duci, măăă? Nu vezi unde mă bagi? O calci pe baba aia! Nu te uiţi în spate? Vezi, băă, că intră ălă în tine!» Şi m-a ţinut aşa, de îngheţam şi transpiram tot, doua zile la rând! Nu mai eram sănătos! Nici un rol, în viaţa mea, nu m-a solicitat atât de mult, şi nu m-a adus într-o asemenea stare. În a treia zi s-a liniştit de tot. Stătea bătrânul cu o mână pe volan şi cu fesul pe ochi. Dormea, domnule! «Înseamnă că am început să conduc bine», mi-am zis.

            Crucea Sfântului Andrei.

Nu l-aţi văzut pe Puric, disperatul, între Maestrul său dormind şi traficul din Bucureşti. Si, târându-mă încet-încet, am trecut pe lângă un cimitir. Atunci Maestrul a deschis ochii:

«Bă, vezi? Aici e o fostă elevă de-a mea!»

Mie mi-a îngheţat coloana vertebrală. «În cimitir?»

«Pai da! Nu e singură, e cu soţul!»

«Cum a ajuns acolo?»

«Tot aşa, bă, ca şi tine, nu a oprit la Crucea Sfântului Andrei, aia pe unde trece trenul. Păi, băă, când vezi o cruce, nu te opreşti să te închini? Treci ca animalul? Ce-o fi cu graba asta, că tot acolo ajungi!»

Omul ăsta m-a creştinat pe mine, teologul lui peşte. Avea dreptate! Când vezi Crucea Sfântului Andrei, te uiţi în dreapta şi nu crezi nici măcar în ăla de-ţi face semn cu steagul, că e ţara plină de proşti. Vei învaţa să conduci când vei şti să te fereşti de proşti, nu când vei şti legea!!!”

DAN PURIC

I love new friends

new friends old friendsŞtiţi oboseala aia plăcută care îţi înmoaie oasele, îţi face ochii să-ţi pice în gură de somn şi tălpile să pulseze de durere, dar te umple de o bucurie nemaipomenită? Exact de asta a avut azi parte Mărgeaua-cea-uneori-plimbăreaţă, care a umblat teleleică şi gură cască toată ziulica, de la 8 dimineaţa şi până la ceas de seară. Fapt care i-a amintit că o limonadă rece şi acrişoară, sorbită lent cu paiul în companie plăcută şi garnisită cu poveşti de viaţă îţi poate îndulci o zi întreagă, că o pizza babană împărţită la 3 poate fi cea mai săţioasă şi mai gustoasă, că discuţiile inteligente cu oameni minunaţi (pe care i-ai judecat greşit la început) se pot prelungi la nesfârşit fără a deveni plictisitoare, că o zi care nu se anunţa a fi cine ştie ce poate deveni frumoasă pe parcurs! Câteodată, prietenii noi sunt cel mai frumos dar pe care viaţa ţi-l poate face!

CITATUL ZILEI:

„Ospitalitatea, curtoazia şi prietenia sunt întâlniri ale omului în om.”

Antoine de Saint-Exupery

Urzeala tronurilor

Urzeala tronurilorAm descoperit serialul asta nou „Urzeala tronurilor” („A game of thrones” in original) datorita fratelui meu, mare amator de povesti fantastice. Si m-am molipsit repede si eu, recunosc. Mai ales ca filmul  are de toate: fantezie amestecata cu un strop de istorie medievala, sex, intrigi, uneltiri, razboaie si lupte aprige pentru putere, intr-un cuvant, actiune. Cu siguranta nu te poti plictisi, la cat e de complexa povestea. Stau ca pe ghimpi pana cand apare un nou episod (in fiecare duminica), de parca as fi un copil ce asteapta nerabdator noaptea de Craciun pentru a-si desface cadourile. 😀

Numai ca vai, ce soarta nemiloasa: pachetul meu UPC nu include si HBO, asa ca sunt nevoita sa vad serialul online. Nu ar fi asta o problema, dar vedeti voi, Margeaua e din fire foaaarte curioasa si cum nu mai avea rabdare sa vada cum decurge firul povestii in film, si-a comandat cartea „Urzeala tronurilor” de George R. R. Martin de la libraria online libris.ro!  Au fost foarte rapizi, in ziua urmatoare am si primit-o, si dupa cateva topaieli de fericire prin camera, m-am apucat imediat sa o citesc! Si asta o sa fac toata saptamana, cartea are vreo 920 de pagini! M-au incantat tare mult hartile de la inceput (care mi-au adus in minte genericul filmului) si anexa cu toate cele 7 Case din Westeros! Hi hi, abia astept sa o termin si sa va vorbesc despre ea!

Si cum „Urzeala tronurilor” este doar prima carte din saga fantasy „Cantec de gheata si foc”, am de gand sa nu le ratez nici pe celelalte 3 aparute pana acum (din cele 7 promise de autor): „Inclestarea regilor„, „Iuresul sabiilor” si „Festinul ciorilor”. Deh, fiecare cu stolul sau! 😀

Nisip si piatra

Doi prieteni mergeau impreuna prin desert. La un moment dat, s-au certat si unul dintre ei i-a spus vorbe grele celuilalt si l-a lovit. Acesta din urma, indurerat, fara cuvinte, a scris pe nisip: „Astazi, cel mai bun prieten m-a jignit si m-a lovit.”

Au continuat sa mearga si au ajuns la o oaza, in lacul careia au decis sa se racoreasca. Cel care fusese palmuit a fost cat pe ce sa se inece, dar prietenul sau l-a scos la mal. Dupa ce si-a revenit, cel salvat a scris pe o piatra: „Astazi, prietenul meu cel mai bun a fost langa mine cand am avut nevoie de el.” Celalalt l-a intrebat:

-Cand te-am lovit ai scris pe nisip, iar acum ai scris pe o piatra. De ce?

Acesta i-a raspuns:

-Cand sunt ranit scriu pe nisip pentru ca vanturile sa stearga amintirea suferintei. Dar cand cineva imi face un bine sap aceasta amintire in piatra, pentru ca ea sa dainuie, nestearsa…

Lectii de viata

Leapsa primita de la Bia a picat exact la tanc, intrucat chiar simteam nevoia sa fac un inventar al lectiilor de viata (re)invatate in ultima vreme… Deh, din cand in cand e imperios necesar sa razuiesti smogul depus pe cladirea sufletului…

Am invatat ca lectiile primite de la viata sunt de multe ori neplacute, chiar dureroase si cu gust amar de pelin, dar vitale ca aerul formarii noastre. Oamenilor buni li se intampla lucruri rele. Nu e drept, dar cine a zis ca viata e dreapta? Probabil ca doar asa putem recunoaste, atunci cand intra in actiune legea compensatiei, lucrurile bune si frumoase din viata noastra.

Am invatat ca cel mai important lucru din viata este familia. Nimic nu mai conteaza, nici faima, nici casa luxoasa, nici masina ultimul tip, nici hainele de firma, nici slujba bine platita, nimic din toate astea nu mai conteaza daca esti singur si  nu ai langa tine un suflet drag cu care sa le imparti si sa te bucuri de ele, cand nu ai parte de caldura inimii celor dragi. Cu ei imparti si povara greutatilor ce-ti apasa umerii, si bucuriile ce-ti fac inima usoara.

Am invatat ca viata are un singur sens: INAINTE. Te aduni de pe jos, te ridici si mergi mai departe. Poate ca la inceput te clatini ametit de lovitura primita, dar pe masura ce inaintezi, pasii tai devin din ce in ce mai siguri si mai apasati, privirea mai hotarata, iar tu mai indarjit.

Am invatat ca viata ti se poate schimba la 180 de grade intr-o fractiune de secunda. Acum poti fi sus, bucurandu-te de mangaierea divina a destinului, pentru ca in momentul imediat urmator sa te trezesti in puturile adanci ale nenorocirii, cu viata data complet peste cap. Si cu cat inaltimea de la care cazi e mai mare, cu atat e mai dureroasa aterizarea.

Am invatat ca nu poti salva lumea si nici pe cei care nu se vor salvati. Uneori e mai bine sa stai in banca ta si sa-ti vezi de ale tale.

Am invatat ca timpul nu se mai intoarce, asa ca trebuie sa-l folosesti cat mai bine cu putinta in favoarea ta. Degeaba regreti acum ca nu ai facut atunci. Exista un timp anume pentru fiecare lucru.

Am invatat ca nu trebuie sa tii la piept vipere, pe principiul „tine-ti prietenii aproape si dusmanii si mai aproape”, pentru ca pot oricand sa te muste si sa-ti otraveasca viata. Trebuie sa te inconjori doar de oameni care te pot ajuta sa evoluezi, de la care ai ce invata, care te iubesc si te fac fericit.

Am invatat ca totul e intr-o continua miscare: lucrurile se schimba, prietenii pleaca, dar viata nu se opreste in loc pentru nimeni. Si nici pentru durerea ta. Viata merge mai departe, ca vrei sau nu.

Am invatat ca uneori oamenii merita o a doua sansa, dar nu si o a treia, a patra, a cincea… Trebuie sa stii cand sa spui NU si unde sa pui PUNCT.

Am invatat ca de foarte multe ori nu conteaza cat esti de bun, integru, serios si responsabil, cat de mult muncesti, te straduiesti si faci, si nici ce rezultate ai! Sunt altii care te pot da foarte usor la o parte cu ajutorul pilelor, spagii si limbii catifelate cu care ling fundul celor sus pusi! Traim intr-o lume a molustelor, in care coloana ta vertebrala poate fi un impediment!

Am invatat ca visurile tale mor in liniste pentru urechile celorlalti, doar tu le auzi tipatul agonizant si te-nfiori!

Am invatat ca uneori cautam dragostea in alta parte, fara sa realizam ca era langa noi in tot acest timp!

Am invatat ca orice ocazie deosebita si orice lucru frumos din viata merita sarbatorite! E un mod de a-ti arata oarecum bucuria si recunostinta pentru existenta lor!

Am invatat sa iubesc viata cum mi-e data, cu bune, cu rele, si pe mine asa cum sunt!

Am invatat ca niciodata nu terminam de invatat.  Avem toata viata la dispozitie pentru asta. 😉

Poate vor dori sa-si impartaseasca lectiile primite de la viata Crissu, Ana, Emma, Bibliophile, Andra Diana, Rux si Lilee!

6 lucruri care mă fac să zâmbesc

Smile

Ruxi şi Crissu m-au provocat să scriu despre 6 lucruri care mă fac să zâmbesc. Aşadar…

  • Zâmbesc înduioşată când văd doi bătrânei mergând agale, unul lângă celălalt, mână în mână. Deci se poate!
  • Zâmbesc ori de câte ori îmi ies în cale bebei dolofani şi râzăcioşi. Sunt un adevărat magnet pentru pici!
  • Zâmbesc de fiecare dată când se schimbă un anotimp şi-mi sar în ochi semnele: iarba verde, florile de piersic, deschiderea teraselor, frigiderele cu îngheţată, o frunză îngălbenită, ploaia măruntă şi deasă, primii fulgi de zăpadă.
  • Zâmbesc când motanii mei cei răsfăţaţi se gudură pe lângă mine, cerşind mângâieri şi când îi văd cum lenevesc la soare, lungiţi cât pomana ţigănească.
  • Zâmbesc mulţumită, de după perdea, când bufleii de porumbei ce poposesc în fiecare zi la fereastra mea, mănâncă frimiturile de pâine, gângurind vesel şi aruncându-mi ocheade pe furiş. Ahaaa, m-au reperat!
  • Zâmbesc oricui îmi zâmbeşte.

Devirusare

În cazul în care vă întrebati de ce Mărgeluţa nu a mai adaugat niciun gând pe şiragul ei virtual de mai bine de vreo săptămână (nu se pun la socoteală povestioarele de vineri, care sunt programate!), ei bine, aflaţi că ruptura de lumea virtuală (de care Mărgeaua e dependentă) a fost cauzată de un virus. Unul rău intenţionat, cum sunt toţi viruşii, care după ce i-a făcut laptopul vraişte, i-a răvăşit toate sertăraşele şi a împrăştiat totul pe jos, i-a râs în faţă maliţios! Ha! Ha-ha!

Aşa că soţul de Mărgea a trebuit să reinstaleze windows-ul, sub privirile nerăbdătoare ale nevestei şi poluat fonic de cicălitul ei neîntrerupt. Numai că la un moment dat, acesta a fost nevoit să mai plece şi la muncă (deh, are o nevastă de întreţinut!) şi  astfel s-a trezit Mărgeaua în faţa unui peisaj dezolant, străbătut de un vânt ce şuiera a pustiu: un laptop goooool-goooooluuuţ!

Şi acum munceşte de zor Mărgeauo!

Puterea unei încurajări

Dante Gabriel Rossetti, artist şi poet faimos al secolului al XIX-lea, a fost abordat la un moment dat de un om mai în vârstă. Acesta avea la el câteva schiţe şi desene pe care l-a rugat pe Rosetti să le privească şi să îi spună dacă au vreo valoare, sau dacă măcar anunţau un potenţial talent.

Rosetti le-a privit cu atenţie şi şi-a dat seama imediat că erau fără valoare, fără nici un semn al vreunui talent artistic. Dar Rosetti era un om bun, şi i-a spus bătrânului, cât mai blând cu putinţă, că picturile aveau o valoare redusă. I-a părut rău, dar nu îl putea minţi pe acel om. Bătrânul a fost dezamăgit, dar a părut să se aştepte la concluziile lui Rosetti.

Şi-a cerut scuze că i-a răpit din timp şi l-a rugat să mai privească nişte desene, de această dată, ale unui tânăr student. Rosetti s-a uitat la al doilea set de desene şi imediat a fost entuziasmat de talentul pe care-l ascundeau. Acestea sunt bune, a exclamat. Tânărul are talent. Ar trebui ajutat şi încurajat în cariera sa artistică. Va avea un viitor strălucit dacă va munci din greu şi nu va renunţa.

Rossetti a observat cum bătrânul a fost profund mişcat de aceste cuvinte.

– Cine e tânărul artist? a întrebat. Fiul tău?
– Nu, a spus cu tristeţe bătrânul. Sunt eu, cel de-acum 40 de ani. Dacă aş fi auzit atunci cuvintele tale… Pentru că, vezi tu, am fost descurajat şi am renunţat prea devreme.