A + A = 28

Acum 28 de ani, într-o zi frumoasă de mai, doi A tineri, frumoşi, dar şi foarte îndrăgostiţi unul de celălat, şi-au unit destinele printr-un DA gâtuit de emoţie, în prezenţa celor dragi (şi a nelipsitului portret ceauşist din biroul primarului).Mami si Tati de Margea

În scurt timp au decis să completeze alfabetul cu un B şi C (în ordine inversă), dar asta e o altă poveste. 😉

Aşadar, LA MULŢI ANI FERICIŢI Mami şi Tati de Mărgea! Vă dorim să curgă şampania-n valuri la nunta de aur! Vă iubim mult,  B şi C (sau fraţii Dinamită, cum ne spune tata 😀 )

Perceptie

Statia de metrou L’ENFANT PLAZA din Washington DC, intr-o zi friguroasa, pe 12 ianuarie 2007. Un om cu o vioara a cantat sase piese de Bach timp de 45 de minute. In timpul acesta, aproximativ 2 000 de oameni au trecut prin acea statie, majoritatea in drum spre serviciu.

Dupa vreo trei minute:

Un om intre doua varste l-a observat si s-a oprit sa-l asculte pentru cateva secunde, apoi a grabit pasul, manat probabil de programul sau strict.

4 minute mai tarziu:

Violonistul a primit primul sau dolar, o femeie i l-a aruncat in palarie fara sa se opreasca.

6 minute:

Un tanar se reazema de perete ca sa-l asculte, dupa care se uita la ceas si pleaca in trap usor spre peron.

10 minute:

Un copil de 3 ani se opreste in fata muzicianului, dar maica-sa il trage grabita de hainuta. Copilul se mai opreste odata sa-l priveasca pe violonist, dar maica-sa il impinge nervoasa inainte, asa ca cei doi se misca, el intorcand capul din cand in cand. Lucrul asta se repeta cu mai multi copii, iar parintii ii imping de la spate, grabiti sa ajunga la treburile lor.

45 minute:

Muzicantul a cantat in continuare. Numai sase oameni s-au oprit sa-l asculte pentru cateva momente. Circa 20 au aruncat niste bani. Omul a colectat in total $32.

Dupa o ora:

El a terminat de cantat si s-a lasat tacerea. Nimeni nu l-a observat, nimeni nu l-a aplaudat…

Nimeni n-a remarcat, dar acesta era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii. El a interpretat cateva din cele mai dificile piese scrise vreodata, pe o vioara estimata la $3,5 milioane. Cu cateva zile inainte, umpluse o sala de concerte din Boston. Valoarea medie a biletelor $100.

Povestea este adevarata. Concertul din statia de metrou a fost organizat de catre Washington Post ca un experiment social asupra perceptiei, gustului si prioritatilor oamenilor. Problemele care s-au pus:

*Intr-un loc public, la o ora nepotrivita, suntem in stare sa percepem frumusetea? Ne oprim s-o admiram?

*Putem, oare, sa recunoastem talentul intr-un context neasteptat?

O concluzie posibila in urma acestui experiment ar fi aceasta:

Daca nu avem cateva momente sa-l ascultam pe unul dintre cei mai buni solisti ai lumii cantand cea mai buna muzica scrisa vreodata, pe unul din cele mai bune instrumente facute vreodata, oare de cat de multe alte lucruri minunate ne lipsim in existenta noastra?

Last Night Proms – Joshua Bell – Estrellita

Joshua Bell: Voice of the Violin

Margeaua cu principii

Am primit o leapsa interesanta de la Rux (si am vazut-o si la tizul meu pe blog), leapsa care ma indeamna sa vorbesc despre lucrurile pe care le fac sau nu, din principiu. In ordinea in care-mi vin in minte, iata cateva principii margelate:

-sunt punctuala. Mai degraba plec mai devreme de acasa (cunoscand conditiile de trafic din Bucuresti) ca sa ajung la timp, decat sa las omul sa ma astepte. Si nici eu nu suport sa astept dupa altcineva. Pai daca am stabilit o ora de intalnire, atunci hai sa o respectam!

-nu arunc gunoiul pe strada, pentru ca parintii m-au invatat ca mai bine il tin in buzunar pana gasesc un cos de gunoi, decat sa-l arunc pe jos. Ma oftic atunci cand vad maldare de gunoi la marginea padurilor sau in spatiile verzi…sau oriunde nu ar trebui sa fie!

-imi respect cuvantul dat. Daca am promis ceva, nu uit si nu dorm linistita pana nu fac ce am promis.

-nu umblu in gentile altora, nici macar a mamei. Si nici in buzunare. Cand ii ceream bani lui tati si-mi spunea sa ma duc sa-i iau din buzunarul de la haina, preferam sa-i aduc haina cu totul si sa mi-i dea el, decat sa bag eu mana in buzunarul lui. La fel si cu geanta mamei. Mai ales ca ea ne amenintase ca ne pune mainile pe foc daca furam! 😛

-nu suport sa fiu datoare cuiva. Si un varf de ac daca am imprumutat, nu am liniste pana nu-l dau inapoi. Imi sta pe creier, pur si simplu!

-primul lucru pe care-l fac atunci cand intru in casa e sa ma spal temeinic pe maini… de 2 ori! 😉 E usor sa devii ipohondru mai ales cand cunosti atatea lucruri despre agentii patogeni si ai mai si vazut cu ochii tai ce manifestari oribile implica anumite boli!

-ii respect intotdeauna pe cei mai in varsta sau/si cu functie mai inalta! Poate prea mult uneori! Ciudat e ca de cate ori mi-am oferit locul din tramvai vreunei batrane, am fost refuzata in mod repetat pana acum! Chiar si azi mi s-a intamplat!

-familia e sfanta pentru mine si e pe primul loc in viata mea! Pot trai fara orice, dar nu fara ei!

-in momentul in care te-am numit „prieten”, poti fi sigur ca voi fi mereu alaturi de tine si te voi ajuta ori de cate ori ai nevoie!

-respect libertatea si independenta celuilalt si cer acelasi lucru in schimb. Nu sun niciodata innebunita dupa Al Meu Ca Bradul cand e la bere cu prietenii(de ce sa-l fac de rusine?), nu-i fac crize de gelozie si nervi (mai ales in public), nu-i verific telefonul si nici mailul. Sunt de parere ca daca ar vrea sa ma insele, oricat l-as tine eu in lesa, tot m-ar putea insela si cu mine de mana, asa ca ce rost are? Si apoi, unde e increderea? Bineinteles ca si reciproca e valabila. 😉

-nu am fost si nici nu as fi cu un barbat insurat, sa am pe constiinta destramarea unei familii. Sunt atatia barbati fara obligatii pe lumea asta, de ce sa te legi tocmai de unul ocupat?

-nu as putea niciodata sa-mi parasesc catelul sau pisica la margine de drum (sau si mai rau, legat intr-un sac) doar pentru ca m-am saturat de ei. Cum sa te descotorosesti de un animalut in halul asta, sa-l arunci ca pe o batista uzata? Aveam intr-un timp 9 pisici, si asta pentru ca nu am dat ascultare „binevoitorilor” care ne sfatuiau sa aruncam pe camp pisicutii abia nascuti pentru a scapa de ei! Asta e cruditate si lasitate!

Pff, hai ca m-am lungit si risc sa va plictisesc! 😛 Nu-i vina mea ca sunt o Margea cu principii!

Alter ego

Alter Ego by Margeluta photomargeluta.wordpress.com

Doamnelor şi domnilor, ladies and gentlemen, cititori mărgelaţi sau nu, – bătăi de tobe- Mărgeaua vă prezintă cu mândrie noul său pui, blogul foto zilnic margeluta-s-eyes.blogspot.com. Abia a văzut lumina zilei şi e încă în faşă, dar promite să crească într-o zi cât alţii în zece şi să vă bucure ochii cu imagini frumoase- toate create de subsemnata, bineînţeles! 😉  Veţi vedea lumea prin ochii Mărgeluţei şi o veţi simţi prin inima ei, iar dacă vă place, nu uitaţi să daţi un subscribe introducând adresa voastră de mail, pentru a fi la curent cu tot ce se întâmplă pe blog şi a nu rata nicio fotografie postată! Comentariile sunt binevenite, la fel şi critica constructivă şi sugestiile voastre! 😉

Vă aştept cu braţele deschise!

LATER EDIT (octombrie 2013): am mutat blogul foto la aceasta adresa: http://photomargeluta.wordpress.com/, fiindca ma dispera blogspotul!

Din trecut

Am primit de la Cris-Mary o leapsa in care trebuie sa va readuc in atentie voua, cititorilor margelati, o postare din trecut, fie ea amuzanta sau trista. Ei bine, eu am ales-o pe cea din 15 ianuarie anul curent, cand eram pe picior de mutare in alta casa, desi ni se promisese ca nu va trebui sa plecam cel putin un an de acolo. Ei da, se pare ca in ziua de azi cuvantul dat nu mai are nicio valoare. Si azi, ca si atunci, inca mai caut avantajele locuitului in chirie!!!

Acesta este postarea cu pricina, la fel de valabila si-n ziua de azi, la aproape 5 luni distanta:

Searching for Avantajele locuitului cu chirie. doc

                                Searching…

                               Searching…

                               Searching…

                         Still searching…

                 Error:  File not found

Califul evlavios

Un calif evlavios trăia odată în Bagdad. El avea obiceiul să se roage în fiecare dimineaţă, la o anumita ora. Se trezea şi se ruga regulat la ceasul obişnuit, dar într-o dimineaţă se scăpă cu somnul şi adormi. Era în primejdie să-şi piardă ceasul rugăciunii. Un străin întră în odaia lui de dormit şi îl trezi, grăindu-i:

-Măria Ta, scoală-te, că întîrzii de la ceasul de rugăciune!

-Şi cine eşti tu, cela ce ai venit să mă trezeşti? întrebă califul speriat.

-Sunt un om bun şi am venit să fac o faptă bună.

-Nu-mi vine a crede… Tu eşti un om cu gînduri ascunse… Şi înfăţişarea ta te arată că eşti un om rău. Nu cumva tu eşti Diavolul?

-Ba da, Măria Ta, eu sunt Diavolul, şi iată am venit să te trezesc la rugăciune. Prin asta vreau să arăt că şi Diavolul poate face ceva bun. Nu suntem noi, diavolii, aşa de negri şi de răi cum ne cred oamenii. Noi am fost odinioară îngeri buni şi iată, a mai rămas şi în noi ceva bun.

-Măi Diavole! Mie nu-mi vine a crede spusele tale. Tu eşti un ispititor: ispitirea e meseria ta. Trebuie să fi venit aici cu ceva gînd de înşelăciune. Pe numele viului Allah (Dumnezeu), te jur să-mi spui cu ce gînduri şi planuri ai venit să mă trezeşti?

-Fiindcă m-ai jurat, iată sunt silit să-ţi spun. Apoi eu am venit aici cu un gînd de înşelăciune. De 20 de ani, tu te rogi regulat în fiecare dimineaţă, la un ceas anumit. Dar noi, diavolii, nu ne prea temem de această rugăciune. Rugăciunea ţi s-a făcut o datină goală. Te rogi regulat şi păcătuieşti regulat. Din rugăciunea ta lipsesc duhul, căinţa, căldura şi lacrimile. Din rugăciunea ta lipseşte puterea. Acum, căci te scăpaseşi să dormi, noi, diavolii, ne-am zis: „Omul acesta va întîrzia ceasul rugăciunii. Cînd se va trezi, îi va părea rău. De 20 de ani nu i s-a întîmplat aşa ceva, în inima lui se va aprinde o mare părere de rău… Va începe să se roage cu duh, cu căldură şi cu lacrimi fierbinţi de căinţă, iar noi, diavolii, de o astfel de rugăciune ne temem”. Astfel judecîndu-ne – încheie Diavolul – iadul mă trimise pe mine, în fuga mare, să te trezesc la rugăciunea-ţi obişnuită, ca nu cumva să te apuci a te ruga cu putere.

Acestea zicînd, diavolul se făcu nevăzut, iar califul înţelese că trebuie să-şi schimbe felul de a se ruga.

18 Mai-Ziua Internaţională a Muzeelor

Că tot am vorbit în postarea anterioară despre Noaptea Muzeelor

Ei bine, Mărgeaua e mare amatoare de vizite la muzeu şi nu scapă nicio ocazie de a mai bifa încă unul pe lunga ei listă. Dovada, primul lucru pe care l-am făcut anul trecut, când m-am mutat în capitală a fost -bineînţeles!- o vizită la Muzeul Satului. Şi nu-mi mai încăpeam în piele de bucurie, mai ales că sunt şi o mare iubitoare de lucruri tradiţionale româneşti, fie ele costume populare (pe care le colecţionez), ceramică sau case. Au urmat apoi vizite la Muzeul Ţăranului Român (şi de Moş Nicolae şi de Mărţişor), la Muzeul de Istorie, iar acum o lună la Muzeul Militar, că tot e aici aproape, la doi paşi de casa mea. Şi bineînţeles că vor mai urma şi altele, pentru că mi-am propus să văd toate muzeele Bucureştiului. Yep, i’m that crazy! 😉

Vă spun toate astea pentru că azi, 18 mai este Ziua Internaţională a Muzeelor. E sărbătorită încă din 1977 şi încearcă să atragă atenţia publicului asupra rolului important pe care-l joacă muzeele, aceste adevărate maşini ale timpului şi oglinzi ale societăţii. Pentru mine sunt ca nişte cutii mari, pline cu surprize tăcute, care-n muţenia lor spun poveşti minunate! Trebuie doar să asculţi!

De la Noaptea Muzeelor 2011

Noaptea Muzeelor 2011Sâmbăta asta, pe 14 mai, cu toate că am avut o zi grea şi obositoare, nu m-am lăsat nici de-a naibii şi tot am făcut noaptea muzeelor! Că aşa e Mărgeaua când îşi propune ceva! 😉 Şi bine am făcut, pentru că am petrecut câteva ore mi-nu-na-te!

Am hotărât să mergem mai întâi la Muzeul Labirint, în piaţa George Enescu. Prea suna bine „Muzeul Labirint” şi mă rodea curiozitatea! Pe Calea Victoriei puhoaie întregi de lume dornică de o ieşire culturală nocturnă. Ceea ce m-a surprins plăcut şi m-a bucurat, mai ales că era foarte mult tineret! Şi cel mai important, nu s-au lăsat descurajaţi de cozile imense de la intrarea în muzee. Uite că se mai stă la coadă şi la cultură, nu doar la sarmale gratuite! Cum să nu crească inima-n tine văzând asta?

După ce am tot dat ture în căutarea unui loc de parcare (dap, am avut proasta inspiraţie de a lua maşina), am lăsat-o pe Pisicuţă la vreo 5 străzi distanţă şi ne-am aşezat la coada uriaşă, aşteptând cuminţi să intrăm în muzeul-labirint organizat de Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Dar am înaintat repede şi-n plus era o seară caldă, plăcută, iar muzica răsuna de peste stradă. Interesante (mai ales pentru copii) au fost cutiile în care trebuia să bagi mâna şi să ghiceşti obiectul dinăuntru doar pipăindu-l şi pereţii de la ieşire pe care vizitatorii inspiraţi au desenat sau au scris câteva cuvinte de laudă la adresa iniţiativei celor 2 muzee.

Următoarea vizită a fost în „grădina cu suflete a baronului Bellu”, pentru că dacă nu ştiaţi, Mărgeaua are pe creier un pitic cu o sete de morbid fantastică! Iar piticul ăsta plănuia de mult timp să vadă Cimitirul Bellu noaptea, aşa că am profitat de ocazie şi i-am îndeplinit dorinţa arzătoare! Inutil să vă mai spun că piticul cel macabru a fost în delir la vederea îngerilor de piatră ce vegheau mormintele! Iar când l-am coborât şi-n cavoul imens al Cantacuzinilor, l-am dat pe spate! 😀 😀 😀 Ceea ce pe Al Meu Ca Bradul îl îngrijorează teribil! 😛

Am ajuns acasă la 2 noaptea, rupţi de picioare şi cu o oboseală plăcută în oase. Şi contrar părerii unora, Mărgeaua a dormit neîntoarsă şi nu, nu a visat numai cruci şi cavouri! 😀

CITATUL ZILEI:

„Muzeul e arsenalul cel mai puternic cu care un popor îşi apără originea, identitatea şi tot ce a moştenit de la străbuni.”

Iosif Sterca-Şuluţiu

Raiul şi Iadul

Un om pios stătea de vorbă cu Dumnezeu şi i-a spus:

-Doamne aş vrea să ştiu cum e Raiul şi cum e Iadul.

Dumnezeu l-a condus pe om către două uşi. A deschis una dintre uşi, iar omul a privit înăuntru. În mijlocul încăperii se afla o masă rotundă. Pe masă era un vas mare cu tocană, care mirosea atât bine încât îi lăsă omului gura apă. Oamenii care stăteau la masă erau slabi şi bolnăvicioşi. Păreau a fi înfometaţi… Ţineau linguri cu mânere foarte lungi, care le erau legate de braţe şi deşi puteau ajunge la vas pentru a le umple cu tocană, din cauza mânerelor mai lungi decât  propriile mâini, nu puteau duce la gură lingurile pline…

Omul pios s-a înfiorat la vederea suferinţei lor. Atunci Dumnezeu a spus:

-Acum ai văzut Iadul!

Au mers apoi către cealaltă cameră şi au deschis uşa. Arăta la fel ca şi prima. Se găsea acolo o masă mare şi rotundă cu un vas mare de tocană care îţi lasă gura apă. Oamenii de la masă erau echipaţi cu acelaşi gen de linguri, dar aceştia păreau bine  hrăniţi şi durdulii, râdeau şi vorbeau între ei. Omul pios a spus intrigat:

-Nu înţeleg!

-Este foarte simplu, a raspuns Dumnezeu. E nevoie însă de abilitate. Aceşti oameni sănătoşi au învăţat să se hrănească unul pe celălalt, pe cand ceilalţi se gândeau doar la ei înşişi!

12 Mai-Ziua Internaţională a Asistentului Medical

Florence NightingaleDe Ziua Internaţională a Asistentului Medical, un coup de chapeau pentru Florence Nightingale, „the lady with the lamp„, cea care şi-a dedicat întreaga viaţă îngrijirii bolnavilor şi care a făcut ca profesia de asistent medical să fie una de sine stătătoare, apreciată şi respectată. Ea este cea care a susţinut sus şi tare importanţa igienei şi a personalului medical calificat din spitale, într-o vreme în care infirmierele erau desconsiderate. Datorită ei, spitalele secolului al XIX-lea s-au transformat în instituţii de tratament adecvate, dotate din punct de vedere sanitar şi cu personal de specialitate gata oricând să îngrijească bolnavii. În onoarea lui Florence Nightingale, Ziua Internaţională a Asistentului Medical este sărbătorită în fiecare an pe 12 mai, ziua ei de naştere.

Singura înregistrare existentă cu vocea lui Florence Nightingale datează din 30 iulie 1890 şi este una dintre cele mai vechi din lume. Dacă asculţi cu atenţie, o vei auzi spunând: „When I am no longer a memory, just a name, I hope my voice will perpetuate the great work of my life. God bless my dear old comrades of Balaclava and bring them safe to shore. Florence Nightingale.”