A fi sau a nu fi…respect(at)

Dacă ar fi să nominalizez un singur lucru dintre cele pe care le-am învăţat în ultimii ani şi de care sunt foarte mândră, l-aş alege cu siguranţă şi fără echivoc pe acesta: spune verde în faţă! Totul şi tuturor!

Şi asta pentru că educaţia rigidă primită acasă mă împiedica mereu să i-o tai cuiva care era prea tupeist şi-şi băga lingura unde nu-i fierbea oala. Mi-era ruşine mie de ruşinea lui şi astfel nu aveam niciodată tăria să i-o întorc. Replicile mi se blocau undeva, în gât. Şi mă înfuriam pe mine însămi, şi-mi reproşam că sunt prea mămăligă şi-mi promiteam de fiecare dată că data viitoare o să schimb placa şi n-o să mai fiu aşa de bleagă.

Am fost învăţată să dau mereu dovadă de bun simţ în orice împrejurare, să nu vorbesc urât cuiva care e mai în vârstă ca mine sau pe o funcţie mai înaltă, să respect fiecare persoană întâlnită, să tac decât să isc vreun conflict, să nu jignesc, să stau în banca mea, să-mi văd de ale mele. În teorie, chestia asta mergea când eram mică, dar în ziua de azi când nesimţirea e la loc de cinste, să ai prea mult bun simţ e un handicap. Asta am simţit-o pe propria-mi piele.

Dacă vreţi exemple, nicio problemă, pot să vă dau cu sutele, cu miile chiar, şi o să vă sune cunoscute. Începând cu vânzătoarele care nici măcar nu te bagă în seamă chiar dacă tu le-ai salutat când ai intrat în magazin sau se strâmbă dacă le ceri să probezi ceva, continuând cu funcţionarele care te reped şi urlă ca descreieratele la tine dacă îndrăzneşti să le ceri o informaţie (pe care oricum sunt obligate să ţi-o dea), terminând cu asistentele medicale şi doctorii care nici nu te bagă în seamă dacă tu nu le-ai băgat în buzunar (totul se reduce la băgat, deci!).

Şi tu taci, că doar ei au o anumită funcţie domnule, ei sunt cineva şi tu nu! Şi tu nu le răspunzi cu aceeaşi monedă când ei ţi-au vorbit urât şi în silă, pentru că eşti prea educat şi mama te-a învăţat să respecţi. Şi respecţi: omul, halatul alb, funcţia, vârsta, femeia, rîndul la coadă, semnele de circulaţie, legea, totul. Tu-i respecţi pe toţi, dar pe tine cine te respectă? Sau tu nu meriţi?

Şi uite aşa am tot răbdat, până într-o zi când mi s-a umplut paharul şi am răbufnit. Mămăliga s-a transformat în oţel şi tare mândră am mai fost de mine însămi! Primă victimă mi-a căzut chiar o asistentă ciufută şi prea plină de sine care nu mă scotea din „fetiţo” şi mă invita să aştept cu orele la uşa cabinetului, în timp ce ea bârfea şi râdea cu gura până la urechi cu colegele. N-avea timp de mine, dar nicio problemă ca eu mi-am făcut timp să-i zic vreo două! Şi de atunci le-am tot zis-o verde în faţă tuturor! Inclusiv azi, când mi s-a pus pata pe femeia de la Enel care încasează plata.

Venind de la Poştă unde tocmai îmi achitasem factura la energia electrică, dau peste respectiva doamnă întreţinându-se cu vecina din dreapta. Crezând că a venit pentru citirea contorului, dau repede să mă cocoţez pe scaun şi să mă benoclez la cifrele alea prea mici şi greu descifrabile, când mă anunţă doamna să nu mă apuc de echilibristică pentru că nu a venit pentru citire, ci pentru plată. „A, păi deja am plătit.” am făcut eu imprudenţa de a vorbi şi chestia asta a înfuriat-o teribil pe madamă, căci mi-a aruncat în scarba ceva de genul: „Păi da, că d-aia am scris eu că azi vin pentru plată să vadă toţi chiorii!”

Atât mi-a trebuit, fiindcă imediat mi s-a activat temperamentul de olteancă. Dacă aveam un reactor în dos şi tot nu luam foc aşa repede! Păi adică de unde şi pănă unde îţi permiţi tu cucoană să-mi vorbeşti mie aşa? Cu ce drept mă faci pe mine chioară? Dar nu ţi-e ruşine?  Am luat-o la trei păzeşte şi atât de înverşunată am fost, încât probabil că madama şi-o fi închipuit că nu mai am mult şi-mi bag ghearele în păru-i, să-l fac permanent, aşa că a plecat  fără să scoată o vorbuliţă. Iar eu am trântit victorioasă uşa în urma ei. Clocoteam de nervi, dar să nu credeţi că m-am purtat ca o mahalagioaică, pentru că nu-mi stă în fire. În niciun caz nu i-am aruncat cuvinte jignitoare aşa cum a făcut ea. Una e să te aperi şi să i-o spui omului verde-n faţă, alta e să te ţigăneşti.

Şi acum explicaţi-mi şi mie vă rog, că poate sunt eu nebună: din moment ce factura a venit deja prin poştă, la ce mai e nevoie de încasatoare să-mi bată la uşă (şi să mă mai şi jignească pe deasupra)? Şi-apoi, îmi rezerv dreptul de a-mi plăti facturile când vreau, am chef, timp şi bani! În plus, în intervalul orar 15:30- 17:00 nu ştiu să fie prea multă lume pe-acasă, poate doar pensionarii care n-au unde se duce şi stau toată ziulica pe vizor şi sunt mai ceva decât camerele de supraveghere. De exemplu, vecina mea la 15:30 fix aştepta cu uşa larg deschisă şi se văita întruna că nu mai vine madama Enelului (îi era teamă că nu mai apucă să-i fie luaţi banii). Şi-n plus, de unde atâta răutate? Înţeleg că na, o fi avut o zi proastă, dar asta nu-i dă dreptul să mă jignească aşa, din senin, fără să mă cunoască şi fără să-i fi făcut vreodată ceva. Oameni suntem toţi. ORI BA?