Bătrânul tâmplar şi casa sufletului

Un batrân tâmplar se afla în pragul pensionarii. Era înca în putere, de aceea patronul său îl mai dorea la lucru în echipa sa. Cu toate acestea, bătrânul era hotărât să se retragă, pentru a duce o viaţă mai liniştită alături de familie. Renunţa la un salariu bunicel, dar prefera liniştea.

Cu părere de rău pentru pierderea unui meşter aşa de priceput, patronul îi ceru să mai construiască doar o singură casă. Bătrânul acceptă, însă nu mai punea suflet în ceea ce făcea. Chema ajutoare nepricepute şi folosea scânduri nepotrivite. Şi lui îi era ruşine de cum arăta ultima lucrare.

Când în cele din urmă o isprăvi, patronul veni să o vadă. Îi dărui tâmplarului cheia de la intrare, zicându-i:

-Aceasta este casa ta, darul meu pentru tine!

Tâmplarul rămase uimit. Ce mare ruşine! Dacă ar fi ştiut că îşi zideşte propria casă, atunci ar fi făcut-o cu totul altfel.

Aşa e şi cu noi. Ne construim vieţile, punând în ele adeseori nu tot ceea ce e mai bun. Apoi, cu uimire, realizam că trebuie să trăim în casa pe care tocmai ne-am construit-o. Dacă am putea-o reface, am face-o cu mult diferită. Însă nu ne putem întoarce în timp. Ia aminte! Tu esti tâmplarul. În fiecare zi baţi un cui, aşezi o scândură sau ridici un perete. Viaţa e întocmai aşa cum ţi-o clădeşti!!!

Alegerea pe care o faci azi zideşte casa în care vei locui mâine.

Povestioara gasita pe facebook.

6 gânduri despre „Bătrânul tâmplar şi casa sufletului

  1. FELICITARI ,AI PRIMIT UN PREMIU PENTRU BLOGUL TAU! NU ESTE O FARSA SAU O LEAPSA, ESTE UN PREMIU PENTRU PASIUNEA SI TALENTUL CU CARE ITI SCRII BLOGUL, O INVITATIE DE A FACE PARTE DINTR.UN GRUP SELECT AL CELOR MAI INTERESANTE, ORIGINALE SI VALOROASE BLOGURI ! REVENDICA PREMIUL PRIMIT AICI :
    http://grupulmwb.blogspot.com/p/revendica-premiul-mwb.html COMPLETAND TOTODATA LISTA PREMIANTILOR .. 🙂 ! Acceptand premiul ,poti devenii membru MWB daca iti doresti, care presupune printre altele,propunerea de noi membri(bloguri valoroase) transmitand premiul MWB mai departe….afla mai multe pe pagina grupului!BINE AI VENIT IN GRUPUL ‘MOST WANTED BLOG’!
    MOST WANTED BLOG nu cauta faima,nu cauta cifre si nici statistici ,cauta valoarea,originalitatea ,talentul si pasiunea…..iar asta face oricine accepta premiul MWB si mai ales cei ce aleg sa devina membrii sau autori ai grupului MWB!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.