Bătrânul tâmplar şi casa sufletului

Un batrân tâmplar se afla în pragul pensionarii. Era înca în putere, de aceea patronul său îl mai dorea la lucru în echipa sa. Cu toate acestea, bătrânul era hotărât să se retragă, pentru a duce o viaţă mai liniştită alături de familie. Renunţa la un salariu bunicel, dar prefera liniştea.

Cu părere de rău pentru pierderea unui meşter aşa de priceput, patronul îi ceru să mai construiască doar o singură casă. Bătrânul acceptă, însă nu mai punea suflet în ceea ce făcea. Chema ajutoare nepricepute şi folosea scânduri nepotrivite. Şi lui îi era ruşine de cum arăta ultima lucrare.

Când în cele din urmă o isprăvi, patronul veni să o vadă. Îi dărui tâmplarului cheia de la intrare, zicându-i:

-Aceasta este casa ta, darul meu pentru tine!

Tâmplarul rămase uimit. Ce mare ruşine! Dacă ar fi ştiut că îşi zideşte propria casă, atunci ar fi făcut-o cu totul altfel.

Aşa e şi cu noi. Ne construim vieţile, punând în ele adeseori nu tot ceea ce e mai bun. Apoi, cu uimire, realizam că trebuie să trăim în casa pe care tocmai ne-am construit-o. Dacă am putea-o reface, am face-o cu mult diferită. Însă nu ne putem întoarce în timp. Ia aminte! Tu esti tâmplarul. În fiecare zi baţi un cui, aşezi o scândură sau ridici un perete. Viaţa e întocmai aşa cum ţi-o clădeşti!!!

Alegerea pe care o faci azi zideşte casa în care vei locui mâine.

Povestioara gasita pe facebook.