Comunicat mărgelat

gripa-sanatateMărgeaua nu a mai înşirat un gând pe aţă de ceva timp şi vă asigură că are o scuză plauzibilă: e mult prea ocupată să se bată cu germenii cei răi şi urâcioşi. Şi ce îndârjiţi pot fi! Şi ce luptă aprigă! Ce încrâncenare! Şi asta nu e tot!

În ultimele săptămâni Mărgeaua s-a simţit în pemanenţă ca într-un vârtej care a luat-o pe sus şi a dat cu ea de pământ, izbind-o cu putere şi împrăştiind-o în mii de bucăţele (rezultând o criză de rinichi şi retenţia de apă la nivelul gambelor şi muuuultă durere bineînţeles!). Şi de parcă asta nu era de ajuns, băieţii cei răi, sus-numiţii germeni virali au profitat de situaţie şi au atacat-o exact în momentul când era căzută la pământ, adunându-şi sleită de puteri bucăţelele şi deci neputincioasă în faţa lor. Aşa că acum Mărgeluţa  duce o luptă încrâncenată de sub plapumă, având ca aliaţi de încredere pe Cavalerul Carmol şi Ostaşul Ceai cu lămâie şi nu se va da bătută până când inamicii nu vor fi nimiciţi sau vor arbora pânză albă în vârf de băţ.

Aşadar, sănătate şi toate cele bune de la o Mărgea mucioasă, îngropată în batiste şi duhnind a carmol!

Călugării şi fata

Doi călugări aflaţi în pelerinaj au ajuns la ţărmul unui rîu. Pe malul rîului cei doi observă o tânără frumoasă, bine îmbrăcată, căutând să treacă pe celălalt mal. Ştiind că apa este destul de adâncă şi murdară, fata nu vroia să-şi murdărească hainele. Fără să stea mult pe gînduri, unul dintre călugări a luat-o în spate şi a trecut-o pe malul celălalt. După aceasta, călugării şi-au văzut de drum. Cam după o oră de mers, celălalt călugăr a început să comenteze:

-Ştii bine că nu este voie să te atingi de femei. Este împotriva regulilor noastre călugăreşti să te apropii de vreo femeie. Cum ai putut să încalci canonul aşa de uşor?

Călugărul admonestat mergea în linişte. După un timp spuse:

-Am pus fata jos pe malul râului de mai bine de o oră. Tu de ce o mai duci încă în cârcă?

Povestioara gasita pe facebook.

Menirea unui caine

O povestioară primită pe mail de la Aurelia, care m-a emoţionat teribil, mai ales că Michi al meu a fost tare bolnăvior în ultimele săptămâni şi mă temeam sincer că nu va supravieţui. Nu vă mai spun că am bocit întruna până m-a anunţat mama că e în regulă (deşi nu total recuperat). 😉

Fiind veterinar, am fost chemat să consult un ciobănesc irlandez în vârstă de zece ani, numit Belker. Stăpânii câinelui, Ron, soţia sa Lisa şi fiul lor Shane erau foarte ataşaţi de Belker şi sperau într-un miracol. L-am consultat şi am descoperit că avea să moară de cancer. Am spus familiei că nu se poate face nimic pentru Belker şi m-am oferit să execut procedura de eutanasiere a bătrânului căţel la ei acasă.

În timp ce stabileam următorii paşi, Ron şi Lisa mi-au spus că, după părerea lor, ar fi bine ca fiul lor de 6 ani, Shane să urmărească procedura, deoarece ei credeau că astfel, el ar putea să înveţe ceva din această experienţă.

În următoarea zi, am simţit familiarul nod în gât atunci când familia lui Belker l-a înconjurat. Shane părea atât de calm, mângâind bătrânul câine pentru ultima dată, încât m-am întrebat dacă înţelegea ce se petrece. În decursul a câteva minute, bătrânul Belker s-a stins în linişte. Micuţul băiat a părut să accepte acest lucru fără vreun pic de dificultate sau confuzie.

Am stat cu toţii pentru o vreme împreună după moartea lui Belker, comentând cu glas tare tristul fapt că vieţile animalelor sunt mai scurte decât cele ale oamenilor. Shane, care ascultase în linişte, a spus cu glasul lui subţire:

-Eu ştiu de ce.

Speriaţi, ne-am întors cu toţii spre el. Cuvintele pe care le-a rostit în următorul moment m-au uimit. Nu auzisem niciodată o explicaţie mai alinătoare. El a spus:

-Oamenii se nasc pentru a învăţa cum să trăiască o viaţă bună, cum e să iubeşti pe toată lumea mereu şi să fii bun, nu-i aşa? Copilul de şase ani a continuat: Ei bine, căţeii stiu deja cum să facă toate lucrurile astea, deci nu trebuie să stea la fel de mult…

Ţine minte, dacă un căţel ar fi profesorul, ai învăţa lucruri precum:

  • Când cei dragi vin acasă, aleargă întotdeauna în întâmpinarea lor.
  • Nu rata niciodată oportunitatea de a ieşi la o plimbare.
  • Permite ca experienţa aerului proaspăt şi a vântului peste faţa ta să fie extaz pur.
  • Trage câte un pui de somn.
  • Întinde-te înainte de a te ridica.
  • Aleargă, zburdă şi joacă-te în fiecare zi.
  • Bucură-te de atenţie şi lasă oamenii să te atingă.
  • Evită să muşti atunci când un simplu mârâit e suficient.
  • În zilele calde, opreşte-te şi întinde-te pe iarbă.
  • În zilele toride, bea multă apă şi întinde-te sub un copac umbros.
  • Când eşti fericit, dansează şi mişcă-ţi tot corpul.
  • Cufundă-te în bucuria simplă a unei plimbări lungi.
  • Fii loial.
  • Nu te preface niciodată că eşti altceva decât eşti.
  • Dacă ceea ce vrei este îngropat, sapă până îl găseşti.
  • Când cineva are o zi proastă, fii tăcut, stai aproape şi mângâie-l încet.

A fi sau a nu fi…respect(at)

Dacă ar fi să nominalizez un singur lucru dintre cele pe care le-am învăţat în ultimii ani şi de care sunt foarte mândră, l-aş alege cu siguranţă şi fără echivoc pe acesta: spune verde în faţă! Totul şi tuturor!

Şi asta pentru că educaţia rigidă primită acasă mă împiedica mereu să i-o tai cuiva care era prea tupeist şi-şi băga lingura unde nu-i fierbea oala. Mi-era ruşine mie de ruşinea lui şi astfel nu aveam niciodată tăria să i-o întorc. Replicile mi se blocau undeva, în gât. Şi mă înfuriam pe mine însămi, şi-mi reproşam că sunt prea mămăligă şi-mi promiteam de fiecare dată că data viitoare o să schimb placa şi n-o să mai fiu aşa de bleagă.

Am fost învăţată să dau mereu dovadă de bun simţ în orice împrejurare, să nu vorbesc urât cuiva care e mai în vârstă ca mine sau pe o funcţie mai înaltă, să respect fiecare persoană întâlnită, să tac decât să isc vreun conflict, să nu jignesc, să stau în banca mea, să-mi văd de ale mele. În teorie, chestia asta mergea când eram mică, dar în ziua de azi când nesimţirea e la loc de cinste, să ai prea mult bun simţ e un handicap. Asta am simţit-o pe propria-mi piele.

Dacă vreţi exemple, nicio problemă, pot să vă dau cu sutele, cu miile chiar, şi o să vă sune cunoscute. Începând cu vânzătoarele care nici măcar nu te bagă în seamă chiar dacă tu le-ai salutat când ai intrat în magazin sau se strâmbă dacă le ceri să probezi ceva, continuând cu funcţionarele care te reped şi urlă ca descreieratele la tine dacă îndrăzneşti să le ceri o informaţie (pe care oricum sunt obligate să ţi-o dea), terminând cu asistentele medicale şi doctorii care nici nu te bagă în seamă dacă tu nu le-ai băgat în buzunar (totul se reduce la băgat, deci!).

Şi tu taci, că doar ei au o anumită funcţie domnule, ei sunt cineva şi tu nu! Şi tu nu le răspunzi cu aceeaşi monedă când ei ţi-au vorbit urât şi în silă, pentru că eşti prea educat şi mama te-a învăţat să respecţi. Şi respecţi: omul, halatul alb, funcţia, vârsta, femeia, rîndul la coadă, semnele de circulaţie, legea, totul. Tu-i respecţi pe toţi, dar pe tine cine te respectă? Sau tu nu meriţi?

Şi uite aşa am tot răbdat, până într-o zi când mi s-a umplut paharul şi am răbufnit. Mămăliga s-a transformat în oţel şi tare mândră am mai fost de mine însămi! Primă victimă mi-a căzut chiar o asistentă ciufută şi prea plină de sine care nu mă scotea din „fetiţo” şi mă invita să aştept cu orele la uşa cabinetului, în timp ce ea bârfea şi râdea cu gura până la urechi cu colegele. N-avea timp de mine, dar nicio problemă ca eu mi-am făcut timp să-i zic vreo două! Şi de atunci le-am tot zis-o verde în faţă tuturor! Inclusiv azi, când mi s-a pus pata pe femeia de la Enel care încasează plata.

Venind de la Poştă unde tocmai îmi achitasem factura la energia electrică, dau peste respectiva doamnă întreţinându-se cu vecina din dreapta. Crezând că a venit pentru citirea contorului, dau repede să mă cocoţez pe scaun şi să mă benoclez la cifrele alea prea mici şi greu descifrabile, când mă anunţă doamna să nu mă apuc de echilibristică pentru că nu a venit pentru citire, ci pentru plată. „A, păi deja am plătit.” am făcut eu imprudenţa de a vorbi şi chestia asta a înfuriat-o teribil pe madamă, căci mi-a aruncat în scarba ceva de genul: „Păi da, că d-aia am scris eu că azi vin pentru plată să vadă toţi chiorii!”

Atât mi-a trebuit, fiindcă imediat mi s-a activat temperamentul de olteancă. Dacă aveam un reactor în dos şi tot nu luam foc aşa repede! Păi adică de unde şi pănă unde îţi permiţi tu cucoană să-mi vorbeşti mie aşa? Cu ce drept mă faci pe mine chioară? Dar nu ţi-e ruşine?  Am luat-o la trei păzeşte şi atât de înverşunată am fost, încât probabil că madama şi-o fi închipuit că nu mai am mult şi-mi bag ghearele în păru-i, să-l fac permanent, aşa că a plecat  fără să scoată o vorbuliţă. Iar eu am trântit victorioasă uşa în urma ei. Clocoteam de nervi, dar să nu credeţi că m-am purtat ca o mahalagioaică, pentru că nu-mi stă în fire. În niciun caz nu i-am aruncat cuvinte jignitoare aşa cum a făcut ea. Una e să te aperi şi să i-o spui omului verde-n faţă, alta e să te ţigăneşti.

Şi acum explicaţi-mi şi mie vă rog, că poate sunt eu nebună: din moment ce factura a venit deja prin poştă, la ce mai e nevoie de încasatoare să-mi bată la uşă (şi să mă mai şi jignească pe deasupra)? Şi-apoi, îmi rezerv dreptul de a-mi plăti facturile când vreau, am chef, timp şi bani! În plus, în intervalul orar 15:30- 17:00 nu ştiu să fie prea multă lume pe-acasă, poate doar pensionarii care n-au unde se duce şi stau toată ziulica pe vizor şi sunt mai ceva decât camerele de supraveghere. De exemplu, vecina mea la 15:30 fix aştepta cu uşa larg deschisă şi se văita întruna că nu mai vine madama Enelului (îi era teamă că nu mai apucă să-i fie luaţi banii). Şi-n plus, de unde atâta răutate? Înţeleg că na, o fi avut o zi proastă, dar asta nu-i dă dreptul să mă jignească aşa, din senin, fără să mă cunoască şi fără să-i fi făcut vreodată ceva. Oameni suntem toţi. ORI BA?

Anywhere

Deşi Mărgeaua e foarte sensibilă la schimbările bruşte de temperatură, îi ajunge o suflare de primăvară ca să i se cuibărească în stomac dorul de ducă. Şi cu cât soarele străluceşte mai puternic şi păsările cântă mai voios, cu atât dorul de ducă prinde formă şi creşte ca pâinea la dospit. Şi pe când pomii sunt deja în floare şi natura respiră verde, dorul de ducă a devenit neastâmpărat şi o înghionteşte cu picioarele, precum fătul din pântecele mamei. Moment în care Mărgeaua nu mai poate răbda şi se vede obligată să se trateze înghiţind câteva pilule de ieşeală. Care, între noi fie vorba, dau o dependenă ce trebuie alimentată în continuu, pe tot parcursul anului, până la perioada de hibernare.

Ei bine, săptămânile astea în care am bolit au avut ca reacţie adversă dospirea fără măsură a microbului ăstuia hoţoman numit „dor de ducă” ce zace nestingherit în interiorul meu. Şi deşi încă nu am la geam crenguţe de cais înflorit, ochii mei văd mii de direcţii în care s-o apuc galopând şi tot atâtea căi pe care să le bat la pas mărunt, gândurile mi s-au agăţat straşnic de aripile porumbelului sur şi dolofan ce mă aţinteşte cu privirea-i curioasă din dosul ferestrei, gura a început să-l îmbie pe Al Meu Ca Bradul cu propuneri indecente: „Hai să fugim în lume. Să plecăm unde vedem cu ochii. Unde nimeni nu ne ştie. Oriunde. Doar noi. Noi doi. Să nu spunem nimănui. Hai să plecăm la noapte! Să uităm viaţa asta şi să fim doar noi. Noi doi.”

Aşadar, să fie primăvară!

Căţeluşul schiop

catelusul_schiopÎn vitrina unui magazin de animale era un afiş: “Căţeluşi de vânzare”.

Un băieţel de 10 ani a intrat şi a intrebat care-i preţul unui căţeluş. Vânzătorul i-a răspuns că preţul este între 20 şi 40$. Băieţelul a băgat mâna în buzunar şi a scos câteva monede. A numărat 2.15 $ … şi apoi a întrebat:

-Aş putea vedea căţeluşii?

Vânzătorul i-a zâmbit. A fluierat şi imediat a apărut o căţea urmată de 5 căţeluşi frumoşi. Al şaselea căţeluş… rămăsese în urmă şi nu se apropia! Băieţelul a întrebat atunci:

– De ce şchioapătă căţeluşul ăsta ?

Omul i-a răspuns că acesta s-a născut cu o problemă la picior şi va şchiopăta toată viaţa!

– Acesta-i caţeluşul pe care-l doresc, a spus băieţelul fără ezitare şi cu bucurie în glas.

– Dacă asta e dorinţa ta, ţi-l dau gratis!

Copilul s-a supărat şi a răspuns:

– Nu-l vreau gratis, preţul lui e la fel ca şi al celorlalţi căţei, îţi voi da tot ce am la mine acum şi în fiecare lună îţi voi plăti 50 de cenţi, până voi achita preţul lui întreg !

– Eşti sigur că vrei acest căţeluş? Doar niciodată nu va putea fugi sau juca sau sări precum ceilalţi!

Băieţelul s-a aplecat, şi-a ridicat puţin pantalonul şi i-a arătat vânzătorului aparatul de fier ce-i susţinea piciorul strâmb.

– Nici eu nu pot alerga, de aceea acest căţeluş are nevoie de cineva care să-l înţeleagă!

Ochii vânzătorului s-au umplut de lacrimi când i-a spus copilului:

– Mă rog şi sper ca fiecare căţeluş să aibă pe cineva care să-l iubească aşa cum tu îl vei iubi pe acest căţeluş!

Morala:
În viaţă nu contează cine eşti, contează ca cineva să te preţuiască şi să te iubească necondiţionat! Un prieten adevărat este acela care soseşte în timp ce ceilalţi… dispar!

Povestioara gasita pe facebook.

De ce-şi iubesc copiii mămicile?

În clasele I-IV ziua de 8 martie o asociam întotdeauna cu Ziua Mamei (şi acum fac la fel), aşa că la şcoală era prilej de sărbătoare. Se făcea o serbare la care veneau toate mămicile să ne vadă cântând, dansând şi recitând poezii. La final, le dăruiam o felicitare făcută de noi (ajutaţi de învăţător, bineînţeles) şi un bucheţel de ghiocei. Şi după tot stresul ăsta (trebuia să nu uităm poezia, să fim atenţi când ne vine rândul, să recităm cu intonaţie, să cântăm tare şi corect) începea petrecerea propriu-zisă pe care noi o aşteptam cu sufletul la gură, căci se lăsa cu prăjituri, suc, muzică, dans şi voie bună. Trebuie neapărat să vă arăt felicitările acelea făcute de noi la clasă, erau super frumoase. Mi-aduc aminte cum scriam cu grijă textul pentru mame, cât de atenţi eram să scriem caligrafic, fără greşeli, ca să se mândrească mămicile cu noi. Sunt sigură că nu le-am aruncat, fiindcă îmi erau tare dragi, dar Dumnezeu ştie pe unde or fi ascunse, căci le-am căutat şi nu le-am găsit.

Şi pentru că mâine e 8 Martie, LA MULŢI ANI tuturor mămicilor! Drept cadou, vă las nişte vorbe de copii:

De ce o iubeşti pe mămica ta?

O iubesc pe mama pentru că nu face diferenţe între mine şi fratele meu. Îmi spune că sunt cel mai frumos copil din lume… mai ales atunci când se uită la el. – Andrei

O iubesc pe mami pentru că e singura persoană din univers care ştie că întotdeauna ascund dulciurile de ea. Cu toate că ştie şi unde (nu mă lasă să mănânc prea multe), uneori nu le găseşte.  –Janina

O iubesc pe mama pentru că ştie să îmi facă temele mai bine decât mine.  -Angi

O iubesc fiindcă îmi spune întotdeauna să nu mă mai cert cu copiii de la bloc, însă atunci când totuşi mă cert, o aud şi pe ea certându-se cu mama copilului. Când eu mă cert cu acel copil, îmi spune să nu se mai întâmple, când ea se ceartă cu mama copilului, spune că ‘s-a întâmplat’.  -Mihai

O iubesc pentru că ştie să ieftinească zarzavaturile în orice tarabă de la piaţă în doar câteva minute, cât stă de vorbă cu vânzătorul.  –Mari

O iubesc pentru că îmi dă din prăjiturile ei fără ca eu să-i dau din ale mele. O iubesc fiindcă de multe ori, când merit să fiu pedepsit, mama uită că trebuie să mă pedepsească.  –Cristi

O iubesc fiindcă e frumoasă chiar şi atunci când e urâtă şi nu se machiază.  –Ioana

O iubesc când reuşesc să o fac să zâmbească, fiindcă înseamnă că râde în ea.  –Ami

O iubesc că întotdeauna vrea să mă înveţe ceva, deşi câteodată nici ea nu ştie prea bine ce anume.  -Dănuţ

O iubesc deoarece atunci când îi dăruiesc cel mai urât cadou de 8 martie, se mândreşte şi se laudă tuturor mamelor că l-a primit pe cel mai frumos. O iubesc deoarece ştie că nu am talent special ca să-i arăt iubirea mea, dar când va vedea că am avut curaj şi am încercat să scriu aici, o să spună despre mine că sunt cel puţin un copil minune.  –Radu

De ce crezi că Doamne-Doamne ţi-a dat-o pe mama ta şi nu ţi-a dat oricare altă mămică?

Doamne-Doamne ştia că mama mea mă place mai mult decât mămicile celorlalţi copii.  –Ruxi

Mama mă iubeşte mai mult decât oricine altcineva. Nimeni altcineva nu mă sărută seara înainte de culcare.  –Clara

Dacă ar fi să schimbi un singur lucru la mama ta, care ar fi acela?

I-aş scoate ochii aceia invizibili de la spate. I-aş scoate aripile acelea de înger pe care credeam că le ţine la spate, dar pe care de curând şi le-a mutat în faţă.  –Ana

TE IUBESC MAMI! Îmi doresc să fiu măcar un sfert din mama care eşti tu!

Bătrânul tâmplar şi casa sufletului

Un batrân tâmplar se afla în pragul pensionarii. Era înca în putere, de aceea patronul său îl mai dorea la lucru în echipa sa. Cu toate acestea, bătrânul era hotărât să se retragă, pentru a duce o viaţă mai liniştită alături de familie. Renunţa la un salariu bunicel, dar prefera liniştea.

Cu părere de rău pentru pierderea unui meşter aşa de priceput, patronul îi ceru să mai construiască doar o singură casă. Bătrânul acceptă, însă nu mai punea suflet în ceea ce făcea. Chema ajutoare nepricepute şi folosea scânduri nepotrivite. Şi lui îi era ruşine de cum arăta ultima lucrare.

Când în cele din urmă o isprăvi, patronul veni să o vadă. Îi dărui tâmplarului cheia de la intrare, zicându-i:

-Aceasta este casa ta, darul meu pentru tine!

Tâmplarul rămase uimit. Ce mare ruşine! Dacă ar fi ştiut că îşi zideşte propria casă, atunci ar fi făcut-o cu totul altfel.

Aşa e şi cu noi. Ne construim vieţile, punând în ele adeseori nu tot ceea ce e mai bun. Apoi, cu uimire, realizam că trebuie să trăim în casa pe care tocmai ne-am construit-o. Dacă am putea-o reface, am face-o cu mult diferită. Însă nu ne putem întoarce în timp. Ia aminte! Tu esti tâmplarul. În fiecare zi baţi un cui, aşezi o scândură sau ridici un perete. Viaţa e întocmai aşa cum ţi-o clădeşti!!!

Alegerea pe care o faci azi zideşte casa în care vei locui mâine.

Povestioara gasita pe facebook.

Acum 27 de ani

… părinţii de Mărgea se mândreau cu proaspăta lor odraslă:

Mami de Margea ;)Tati de Margea ;)
Anul ăsta a fost un 1 Martie superb, cea mai frumoasă zi de naştere din ultimii ani. Dap, ţin morţiş să mă laud cu asta! 😛 Telefonul nu a avut timp de odihnă, wall-ul de pe facebook a fost înţesat cu urări care mi-au mers la suflet, la fel ca toate cadourile, florile şi mărţişoarele primite. În plus, starea mea de spirit a fost una deosebită, chiar dacă de dimineaţă m-au întâmpinat fulgi maaaari ca de vată ce pluteau în aer legănându-se uşor, ca bărcuţele pe apă. Dar toate tarabele cu mărţişoare, lalelele, zambilele şi freziile din florării şi cele care se vindeau la colţ de stradă nu aveau cum să lase indiferent vreun trecător. Domnea o atmosferă de sărbătoare, în pofida frigului de afară care-ţi tăia obrajii. Sau poate eram eu mult prea entuziasmată! 😛

Oricum cel mai frumos cadou a fost faptul că nu am fost singură aşa cum am crezut că se va întâmpla. Mă temeam că Al Meu Ca Bradul va fi plecat în delegaţie şi eu îmi voi petrece ziua de naştere de una singură. Însă toate s-au aranjat perfect, într-o ordine firească, parcă să mă bucure  special pe mine. 😉 Doar sunt Mărgeluţa-Mărţişor, nu?!

Sperând că aţi avut parte de un 1 Martie la fel de frumos ca al meu, închei urându-vă o primăvară mi-nu-na-tă!

CITATUL ZILEI:

„Dacă ar trebui să-mi rezum în puţine cuvinte experienţa mea, aş spune că jocul m-a dus mereu tot mai departe, tot mai adânc în real. Şi filozofia mea s-ar reduce la o singură dogmă: Joacă-te!”

Mircea Eliade