Romania 3D: despletita, dezamagita si disperata

1 DecembrieMi-aduc aminte de lectia aceea de la romana din clasa a doua sau a treia, in care ni se vorbea despre cum se aseamana tara noastra cu un buchet de flori: muntii erau 3 maci rosii ca sangele varsat de inaintasii nostri pentru apararea granitelor tarii, iar marea era vaza cu apa ce tinea buchetul proaspat. Nu voi uita niciodata cu ce patos ne vorbea invatatorul despre Romania, cum ne-a insuflat dragostea de tara. Pe vremea aceea chiar credeam in cuvintele sale. Pe vremea aceea chiar imi iubeam patria si nici prin cap nu-mi trecea ca as putea sa traiesc altundeva decat aici.

Dar de atunci au trecut aproape 20 de ani. Acum Romania imi apare ca o fecioara despletita, dezamagita si disperata, ce pare si se simte mult mai batrana decat este in realitate. O vad slaba, numai piele si os, caci sunt multi cei care au supt la sanul sau si nesatui, au mers mai departe, drenandu-i tot sangele, intocmai ca niste lipitori insatiabile. E toata zbarcita, cu fruntea brazdata de cute adanci, cu pleata incurcata, cu obrazul murdar, cu cearcane mari si ochi iesiti din orbite. Ii tremura corpul din toate incheieturile, hainele zdrentuite nu-i tin de cald, promisiunile nu-i tin de foame. E mult prea obosita, mult prea sleita de puteri. Da sa se ridice, dar picioarele nu o asculta, lanturile sunt prea grele, durerea prea mare. Insa nicio lovitura nu o doare mai tare ca nepasarea propriilor sai copii. Au abandonat-o, au aruncat-o singura intr-un colt rece si intunecat, ba au dat-o si altora sa o batjocoreasca. Si-a pierdut demnitatea. Dar inima inca-i mai bate-n piept, iar in ochi mai sclipeste firav o luminita: speranta.

Azi e 1 Decembrie, Ziua Nationala a Romaniei. Ar trebui sa fie mare sarbatoare, mare bucurie. Insa azi mie nu-mi arde de petrecut, caci mai mult ca-n ceilalti ani, ziua de azi imi pare o zi trista. Mi-e mila de tara asta, ma doare s-o vad asa, mi-e teama ca nu va iesi niciodata din starea in care se afla (nu pentru ca nu se poate, ci pentru ca nu se vrea!) si mi-e groaza la gandul ca se va inrautati situatia. Inca mai sper ca vom ajunge si noi sa traim bine si ca nu vom mai fi nevoiti sa cautam acest bine prin ograda altora, suferind si cu dorul de familie in suflet.

Inca imi iubesc tara! Nu mi-e rusine ca sunt romanca, caci nu-mi reneg sangele ce-mi curge prin vene. Asta e pamantul din care am fost plamadita si aici as vrea sa mi se odihneasca oasele atunci cand Dumnezeu ma va chema la el.

Si in loc de La multi ani: