9 comentarii

Adio Mărinică!

Marinica1Mai demult v-am promis ca am sa va povestesc despre pisicile mele, dar nu am mai apucat sa fac asta. Azi, cele intamplate ma obliga sa ma tin de promisiune, caci unul din motaneii mei, si anume Marinica, s-a dus. Si asta dupa o noapte intreaga de chinuri si tipete de durere, o noapte plina de suferinta, fizica pentru el, sufleteasca pentru mine. Caci daca as fi stiut ieri ca amputarea piciorului nu-l va ajuta cu nimic petru ca deja facuse septicemie, l-as fi crutat de durere de atunci, si nu ar mai fi suferit atat. E vina mea. In loc sa-i ofer o sansa la viata, i-am oferit doar si mai multa durere. Si oricat ar incerca mama si Borchi sa ma convinga ca nu sunt vinovata cu nimic, ca eu am incercat sa-l ajut si ca nu aveam de unde sa stiu sa operatia nu-l va ajuta cu nimic, ci din contra, pe mine vorbele astea tot nu ma consoleaza.

Lazy MarinicaNU, nu jelesc „doar” o pisica. Era Marinica al meu, rasfatat, jucaus, mancacios, afectuos. Cel care venea sa doarma cu mine, si care, negasindu-ma, se culca pe locul meu, cel care imi lingea mainile de cate ori il mangaiam. Febletea mea. Iar cine imi ia in deradere durerea, inseamna ca nu stie ce inseamna sa iubesti cu adevarat un sufletel, sa-l cresti de mic, sa-l inveti sa manance, sa te joci cu el in fiecare zi, sa dormiti impreuna amandoi sub plapuma iarna, el cu capul pe mana ta, sa stea numai lipit de tine si sa te urmareasca pretutindeni; sa plangi langa el pana ti se face rau, vazandu-l acasa dupa o absenta de cateva zile, slab mort, tarand dupa el un picior umflat si puroiat, si urland de durere, sa alergi cu el in brate la doctor, sa-l tii cand ii face anestezia, iar apoi sa-l iei acasa in 3 picioare si sa astepti ore in sir pana se trezeste, spunandu-ti ca va fi bine. Si imaginati-va ca descoperiti ca nu e deloc bine, ca are spasme in continuu, ca nu se poate ridica, ca pupilele-i raman dilatate, iar ochii i se inrosesc, si el priveste in gol, prin tine. Si toate astea in timp ce urla ca din gura de sarpe toata noaptea si tu stai langa el fara sa inchizi un ochi, plangand intruna si rugandu-te, sperand  sa se faca bine, desi realizezi ca privirea sa schimbata ii anunta sfarsitul.

De dimineata, la prima ora, cand mi l-a luat mami din brate, sa plece din nou cu el la doctor, am crezut ca mor. Mi s-a rupt sufletul, stiind ca nu o sa-l mai vad niciodata. Iar el a tipat si s-a zbatut pana in ultima clipa, cand i-au facut injectia.

Atat, ca am facut lac tastatura.

MarinicaMarinica2

Anunțuri

9 comments on “Adio Mărinică!

  1. mi s-a facut dor de al meu, pe care l-am dus acasa de pe strada, l-am spalat cu sampon, l-am invelit intr-un prosob de baie asta spre turbarea bunicii mele:)):)):))

    Apreciază

  2. De ce am plans? Si noi am trecut prin asta. Imi pare rau keke…. sincer. Ce poate face un animal din tine… eu stiu. Acum e linistit. Saracu…

    Apreciază

  3. Ah, imi pare atat de rau..chiar stiu cum e..Felix, motanul meu gasit pe strada de cand avea 2 luni s-a imbolnavit anul trecut de infectie urinara si l-am dus la veterinar..care m-a mintit..nu era doctor ci doar asistent si i-a facut niste manevregresite, inutile, care l-au chinuit cumplit…am descoperit abia dupa 2 saptamani cand m-am dus din intamplare acolo m devreme sia m prins-o pe doctorita, care s-a mirat ca intreb de doctor…oricum, pt felix a fost prea tarziu din cauza ticalosiei acelui asistent care a facut aceasta smecherie pt a baga niste bani in buzunar…mi-e dor si mie de motanelul meu drag, foarte tare…

    Apreciază

  4. Imi pare rau, inca nu am trecut prin asta, dar la cat il iubim pe Morgan imi dau seama ca e cumplit…

    Am lipsit o luna de acasa si el a stat singurel, in grija vecinilor…se vede ca i-a fost dor de noi…

    Apreciază

  5. Am si eu un motanel, tot Marinica se numeste. Nebun, simpatic, mare gurmand si alintat cat cuprinde. Parerea mea este ca nu esti vinovata. Ai incercat sa-i dai sansa sa mai traiasca. E un gest foarte frumos si nobil, sa ai grija de un animalut si cand duce lipsa de un piciorus. Alti (multi) ar fi aruncat bietul animal sau poate mai rau. Daca ar fi putut vorbi sigur alegea si el durerea si ar fi dorit sa mai stea cu tine. Daca alegeai din prima sa-l eutanasiezi ai fi regretat ca nu ai incercat sa-l salvezi. Cred ca sufereai mai mult atunci. Asa i-ai acordat o sansa insa ghinionul a facut sa nu fie destul. Tine-l in inima si-o sa fie tot timpul viu.

    Apreciază

    • Multumesc mult de tot pentru cuvintele frumoase! Imi iubesc foarte mult pisicutele si din pacate luna trecuta a trebuit sa sufar din nou: am mai pierdut 2 motanei, unul dupa altul, in zile consecutive! Acum ma consolez cu amintirile.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: