Din gura altora, Povestioara de vineri

Fereastra sufletului

O pereche recent căsătorită s-a mutat într-un cartier foarte liniştit.

În prima dimineaţa din noua casă , în timp ce îşi savurau cafeaua, femeia observă, privind pe fereastră, o vecină care îşi întindea cearceafurile în balcon .

-Vaaai, ce cearceafuri murdare întinde vecina noastra în balcon! spuse tânăra soţie. Cred că are nevoie de un nou săpun… sau poate ar trebui s-o învăţ eu să-şi spele cearceafurile !

Soţul ei privi şi rămase tăcut.

Şi aşa, la fiecare două sau trei zile femeia repeta observaţiile, în timp ce vecina îşi întindea rufele la soare. După o lună, femeia rămase surprinsă văzând că vecina sa întindea cearceafuri mult mai curate şi îi spuse soţului ei:

-Priveşte, a învăţat să spele rufele! O fi învăţând-o altă vecină??

Soţul ei îi răspunse:

-Nu, azi m-am trezit mai de dimineaţă şi am spălat geamurile casei noastre !

Viaţă este chiar aşa! Totul depinde de curăţenia ferestrei sufletului nostru, prin care observăm faptele. Înainte de a critica, potrivit ar fi să ne verificăm şi să ne curăţăm propriul suflet pentru a putea vedea clar. Atunci poate am vedea mai clar si puritatea sufletească a celorlalţi…

Reclame
Din gura altora, Povestioara de vineri

Căruţa goală

Intr-o dimineata, un baiat impreuna cu tatal sau se plimba prin padure. La un moment dat, tatal s-a oprit, a stat cateva secunde ascultand, apoi și-a intrebat feciorul:

– Fiule, asculta putin si zpune-mi ce auzi.

– Cantecul pasarilor si fosnetul frunzelor, tata! raspunse acesta.

– Asculta mai bine. In afara de acestea mai auzi ceva?

Baiatul, ciulind urechile, ii raspunse:

– Da tata, aud zgomotul unei carute.

– Asa este, raspunse tatal, mai mult decat atat, este o caruta goala!

– Cum stii ca este o caruta goala, fara sa o vezi, doar auzind-o?

– Este foarte usor sa-ti dai seama cand o caruta este goala, din cauza zgomotului pe care il face. Cu cat caruta este mai goala, cu atat face mai mult zgomot.

In viata de zi cu zi cand vedeti o persoana  vorbind prea mult, fiind inoportuna si ingamfata, intrerupand conversatia tuturor, simtindu-se deasupra lor si reducand valoarea oamenilor din jurul lui, amintiti-va: cu cat este caruta mai goala, cu atat este mai mare zgomotul pe care il face!

Cronicile unei mirese mărgelate

Mult a fost, putin a ramas

Si uite cum trece timpul… Mult a fost, putin a ramas…Ziua Z se apropie…

Marry Me!Coincidenta sau mana destinului, Margeaua si Al Ei Ca Bradul au o predilectie pentru zilele de 19… Mereu am avut un eveniment important -si fericit!- intr-o astfel de zi! Iar ziua de azi, luni, 19 iulie 2010, nu putea sa faca exceptie… caci azi am depus actele pentru casatorie! Am semnat pentru ultima data cu numele meu de fata! 😉 😀 Si am avut palmele transpirate, un gol in stomac si un nod in gat! Dar stiti ce? It felt good!!! Atat de „good” incat am plecat cu pixul de acolo! Se considera oare ca am furat din Primarie? 😀

Si pentru ca ziua asta sa fie si „mai memorabila” decat ar fi fost in mod obisnuit, Margeaua a trebuit sa o condimenteze un pic, in stilul ei: si-a adus aminte abia de dimineata ca a uitat sa-i spuna Alui Ei Ca Bradul sa-si aduca de la Bucuresti si certificatul de nastere! Si uite asa a inceput Margeaua, fire foarte prapastioasa de fel, sa-si faca in minte tot felul de scenarii, toate cu acelasi final dezastruos -sufar de scenarita cronica, nu v-am spus?- si sa se streseze, sa stea incruntata si sa-si roada unghiile… degeaba! Exact, degeaba! Pentru ca s-a rezolvat totul in cel mai frumos mod cu putinta: doamna de la biroul starii civile a fost atat de draguta si intelegatoare, incat ne-a zis ca putem sa-i aducem copia dupa certificat si maine! Ta-na-nam! Deci nu, n-am scapat: tot ma marit! 😀 😀

Si am plecat amandoi cu un zambet laaaaarg, de la o ureche la cealalta, si palmele inca transpirate, spre restaurant, sa ne alegem meniul final si sa dam numarul de invitati! Aici din nou lucrurile au mers ca pe roate, caci doamna de acolo s-a gandit sa le faca o surpriza placuta tinerilor insuratei si sa le ofere o camera pentru noaptea nuntii! He heee! 😉 Si uite ce repede am reusit sa trec cu vederea ca mi-au scumpit meniul! 😀

Dupa restaurant, a urmat o vizita dulce, la cofetaria Hansel si Gretel, sa degustam tortul de nunta! Si da, am facut o alegere buna, e delicios! Dulceata spumei de ciocolata, contrastand cu visinele acrisoare, e exact aroma care-mi place mie la nebunie! Nu ne-am multumit doar cu degustatul tortului si am mai luat si altceva la farfurie, dar asta e o alta poveste! 😛

Dap, si ne-am zis sa ne scaldam toata fericirea zilei asteia in apele Oltului! Bine, eu tot pe malul raului am stat din cauza fricii mele de apa! Dar m-am consolat cu inghetata si lubenita (adica pepene rosu, pe olteneste!). 😉 Nu cred ca are rost sa va povestesc cum am alunecat pe pernele de ciment si exact cand ma gandeam ca o sa ma inec si deja ma vedeam pe fundul apei, m-am oprit ca prin minune, exact cu spatele la rau si cu fundul in apa! Insa tremuram atat de tare ca nu am mai indraznit sa fac o miscare! Nici nu puteam de altfel, ca eram paralizata de frica! Asa ca am stat cuminte pe loc, pana au iesit din apa fratele meu si Al Meu Ca Bradul, ca sa ma ridice de acolo! Acum ma bufneste rasul cand ma gandesc la situatie, dar atunci am crezut sincer ca o sa mor inecata! Si singurul gand care-mi trecea prin cap era ca mor nemaritata, si ca la cat m-am stresat pentru nunta asta, e pacat sa nu o apuc! 😀 😀 😀 Frate-mio incerca sa ma linisteasca spunandu-mi ca nu e adanca apa acolo unde era sa cad eu si ca nu as fi avut cum sa ma inec, dar eu stiu prea bine ca pentru  mine, e de ajuns un ochi de apa si sfarsesc ca Piticul inecat in ibric!

Memorabila zi cea de azi… Cu siguranta de neuitat…

Si uite cum trece timpul… Mult a fost, putin a ramas… Ziua Z se apropie…

Din gura altora, Povestioara de vineri

Cei doi tăietori de lemne

Doi oameni munceau în aceeasi padure taind lemne. Copacii erau mari, puternici si vânjosi. Cei doi taietori de lemne îsi foloseau securile cu aceeasi maiestrie, dar cu metode diferite:

Primul lovea trunchiul cu o constanta de neînchipuit, lovitura dupa lovitura, fara sa se opreasca decât câteva clipe pentru a-si mai trage rasuflarea.

Cel de-al doilea facea o mica pauza la fiecare ora.

La apus, primul taietor de lemne era la jumatatea trunchiului. Era lac de sudoare si n-ar mai fi rezistat nici cinci minute în plus. Al doilea, sa vezi si sa nu crezi, terminase! Începusera în acelasi timp si cei doi copaci erau la fel! Primului taietor de lemne nu-i venea sa-si creada ochilor!

– Nu mai înteleg nimic! Cum ai reusit sa termini când te opreai la fiecare ora?

Celalalt zâmbi:

– Tu ai vazut ca ma opream dupa fiecare ora, dar n-ai vazut ca profitam de pauza si pentru a-mi ascuti securea.

Spiritul tau e asemenea securii. Nu-l lasa sa rugineasca. Ascute-l câte putin în fiecare zi:

1. Opreste-te zece minute si asculta putina muzica.

2. Plimba-te de câte ori poti.

3. Îmbratiseaza în fiecare zi persoanele dragi tie si spune-le: „Te iubesc!”

4. Sarbatoreste zile de nastere, aniversari, onomastici si tot ce-ti vine în minte.

5. Fii dragut cu toti. Si cu cei din casa ta.

6. Zâmbeste.

7. Roaga-te.

8. Ajuta pe cineva care are nevoie de tine.

9. Alinta-te.

10. Uita-te la cer si priveste spre înalt.

Bruno Ferrero

De-a leapşa, Propriu şi personal

Mi-e dor…

I Miss Myself...De la Monica provocare:

Mi-e dor de Al Meu Ca Bradul, desi lui i-am spus ca nu-mi lipseste… Mi-e dor de plimbarile noastre in doi, cand ne urcam in masina si plecam unde vedeam cu ochii… Mi-e dor de inceputurile noastre… Mi-e dor sa plang de fericire- lacrimile din ultima vreme au fost amare… Mi-e dor de Marinica… 😦

Mi-e dor de o zi linistita, fara stres si griji legate de nunta, chirie, intretinere, scoala, serviciu, bani… Mi-e dor de o zi fara crize de rinichi sau fiere, fara dureri de cap, stomac, picioare sau ovare, fara nodul din gat datorat tiroidei- Mi-e dor sa fiu sanatoasa… Mi-e dor de un rasarit de soare la malul marii… Mi-e dor sa dansez ca si cum nu m-ar vedea nimeni si trupul mi-ar fi portativ, iar pielea mi-ar respira note muzicale… Mi-e dor  de mine, cea ratacita, care nu gaseste drumul inapoi, desi a lasat frimituri de suflet in urma-i… cea care era sigura pe sine, care stia ce vrea, cea care nu incerca sa-i impace pe toti, cea careia nu-i pasa de gura lumii si care nu dadea 2 bani pe parerile altora… Mi-e dor de copilul din mine-uneori ma intreb daca mai e acolo?… Mi-e dor de Statuile, Trecea un print calare, Flori, fete, filme sau baieti, Telefonul fara fir si Pitulusul jucat pe-nserate cu copiii de la bloc… Mi-e dor de balciurile de la tara, cu tiribombe, turta dulce si vata pe bat… Mi-e dor de mamaie si de painea ei pe vatra…

Mi-e dor de soarele galben din piept si cerul albastru din priviri… Mi-e dor sa fiu doar eu cu mine, sa ma curat de mizeria lumii asteia, sa arunc povara ce-mi apasa umerii  si sa ma simt usoara ca un fulg… Mi-e dor de prea multe lucruri care s-au dus si nu se mai intorc… Mi-e dor de mine…

CITATUL ZILEI:

„Dorul este focul care arde sperantele, dorintele, durerile… iar cenusa care ramane reprezinta amintirile…”

Octavian Paler

Mulţi ani trăiască!, Propriu şi personal

La multi ani Mane!

Multi prichindei alergand de colo colo, mamici si tatici cu carucioare si biberoane, muzica si voie buna, mancare gustoasa, coifuri haioase si tunuri de confetti colorate, jucarii pretutindeni, artificii, un doi-lumanare si un tort-fluture. Dap, dezmat total dragilor, caci ieri Mane si-a sarbatorit ziua de nastere. E o adevarata domnisoara acum, ca doar a facut 2 ani! Si Chisi a ei ii doreste sa fie sanatoasa, in primul rand, si sa stie in viata ce cauta, sa aiba norocul de a gasi, puterea de a obtine si intelepciunea de a pastra!

„E taaale bun!” va asigura Mane! 😀

Si i-a placut „tale mult” si cadoul de la unchiul sau Cosmin!

Si-n afara de hainute si lumanarica de pe tort, Margeluta ii mai pregateste „amorasului” ei o surpriza, la care lucreaza de ceva timp(si din pacate nu a putut sa fie gata pentru sambata): un album foto care sa cuprinda in imagini 2 ani de viata!

LA MULTI ANI MANE!

Propriu şi personal

Adio Mărinică!

Marinica1Mai demult v-am promis ca am sa va povestesc despre pisicile mele, dar nu am mai apucat sa fac asta. Azi, cele intamplate ma obliga sa ma tin de promisiune, caci unul din motaneii mei, si anume Marinica, s-a dus. Si asta dupa o noapte intreaga de chinuri si tipete de durere, o noapte plina de suferinta, fizica pentru el, sufleteasca pentru mine. Caci daca as fi stiut ieri ca amputarea piciorului nu-l va ajuta cu nimic petru ca deja facuse septicemie, l-as fi crutat de durere de atunci, si nu ar mai fi suferit atat. E vina mea. In loc sa-i ofer o sansa la viata, i-am oferit doar si mai multa durere. Si oricat ar incerca mama si Borchi sa ma convinga ca nu sunt vinovata cu nimic, ca eu am incercat sa-l ajut si ca nu aveam de unde sa stiu sa operatia nu-l va ajuta cu nimic, ci din contra, pe mine vorbele astea tot nu ma consoleaza.

Lazy MarinicaNU, nu jelesc „doar” o pisica. Era Marinica al meu, rasfatat, jucaus, mancacios, afectuos. Cel care venea sa doarma cu mine, si care, negasindu-ma, se culca pe locul meu, cel care imi lingea mainile de cate ori il mangaiam. Febletea mea. Iar cine imi ia in deradere durerea, inseamna ca nu stie ce inseamna sa iubesti cu adevarat un sufletel, sa-l cresti de mic, sa-l inveti sa manance, sa te joci cu el in fiecare zi, sa dormiti impreuna amandoi sub plapuma iarna, el cu capul pe mana ta, sa stea numai lipit de tine si sa te urmareasca pretutindeni; sa plangi langa el pana ti se face rau, vazandu-l acasa dupa o absenta de cateva zile, slab mort, tarand dupa el un picior umflat si puroiat, si urland de durere, sa alergi cu el in brate la doctor, sa-l tii cand ii face anestezia, iar apoi sa-l iei acasa in 3 picioare si sa astepti ore in sir pana se trezeste, spunandu-ti ca va fi bine. Si imaginati-va ca descoperiti ca nu e deloc bine, ca are spasme in continuu, ca nu se poate ridica, ca pupilele-i raman dilatate, iar ochii i se inrosesc, si el priveste in gol, prin tine. Si toate astea in timp ce urla ca din gura de sarpe toata noaptea si tu stai langa el fara sa inchizi un ochi, plangand intruna si rugandu-te, sperand  sa se faca bine, desi realizezi ca privirea sa schimbata ii anunta sfarsitul.

De dimineata, la prima ora, cand mi l-a luat mami din brate, sa plece din nou cu el la doctor, am crezut ca mor. Mi s-a rupt sufletul, stiind ca nu o sa-l mai vad niciodata. Iar el a tipat si s-a zbatut pana in ultima clipa, cand i-au facut injectia.

Atat, ca am facut lac tastatura.

MarinicaMarinica2