Broscuţa campioană

A fost odată ca niciodată un mic regat de broscuţe. Într-o zi le trecu prin cap broscuţelor să organizeze o întrecere. Dar nu una obişnuită, ci una al cărei obiectiv să fie aproape imposibil de atins. N-au stat mult pe gânduri. Ideea a răsărit rapid: să escaladeze cel mai înalt turn.

Ca la orice concurs, o mulţime de broscuţe au venit să îşi încerce norocul şi o mulţime şi mai mare s-a strâns să privească. Startul s-a dat. Concurenţii au luat-o la picior către turnul cel înalt. Privitorii erau convinşi că nicio broscuţă nu are nici cea mai mică şansă. În timp ce aceştia îşi dădeau de zor cu părerea, broscuţele renunţau una câte una. Doar câteva mai escaladau turnul.

„Nicio şansă, e o nebunie, e imposibil, vă irosiţi timpul, nu veţi fi în stare!!!”… spuneau întruna privitorii, în timp ce în concurs a mai rămas doar o singură broscuţă. Aceasta îşi continua drumul către vârf. Şi… iat-o ajunsă in varful turnului, a reuşit!

O mulţime de aplauze a întrerupt liniştea ce se aşternuse în ultimele secunde ale concursului. Care a fost secretul broscuţei, cum de a reuşit, cum de a fost posibil? Se întreba într-una toată lumea.

Probabil te întrebi şi tu. Ei bine, broscuţa avea ceva care paradoxal a ajutat-o să meargă până în vârf. Ea era surdă şi prin urmare nu a avut cum să audă toate remarcile făcute de cei neîncrezători.

Oare pe noi cât de mult ne trag în jos părerile pesimiste proprii sau ale celor din jurul nostru? Câte din nereuşitele noastre sunt consecinţa faptului că am plecat urechea la astfel de vorbe şi ne-am descurajat?

Povestioara gasita pe mail.

Legenda celor 8 minute

Legenda spune ca o femeie saraca cu un copil in brate, trecand pe langa o pestera a auzit o voce misterioasa care i-a spus:

-Intra si ia tot ceea ce iti doresti, dar sa nu uiti ceea ce-i mai important. Aminteste-ti ca dupa ce vei iesi poarta se va inchide pentru totdeauna. Asa ca profita de aceasta oportunitate, dar nu uita ce-i mai important.

Femeia a intrat in pestera si a gasit multe bogatii. Fascinata de aur si bijuterii, a asezat copilul pe o stanca si a inceput sa stranga de zor tot ce putea duce. Vocea misterioasa i-a vorbit din nou: “ Ai doar 8 minute!”. Cand au trecut cele 8 minute, femeia, incarcata cu aur si pietre pretioase, a fugit afara din pestera si poarta s-a inchis.

Atunci si-a amintit ca a uitat copilul inauntru, iar poarta s-a inchis pentru totdeauna. Bogatia a durat putin, iar disperarea pentru totdeauna.

La fel se intampla de multe ori si cu noi. Avem aproximativ 80 de ani pentru a trai in aceasta lume si o voce ne aminteste mereu:” Nu uita ce e cel mai important!” Si cele mai importante sunt valorile spirituale, familia si copii, viata, educatia, bunul simt, reputatia, dragostea, adevarul si demnitatea de om. In schimb castigurile, bogatia, placerile materiale ne fascineaza intr-atat incat uitam de ceea ce e mai important. Asa ne risipim timpul si dam la o parte esentialul: “ Bogatia sufletului.”

Sa nu uitam niciodata ca viata in aceasta lume trece repede si ca moartea vine cand ne asteptam mai putin. Iar cand poarta vietii se inchide pentru noi, nu ne mai folosesc la nimic regretele. Traim intr-o lume de probleme, nelinistiti, si toate numai pentru ca am uitat ce e cel mai important: “Bogatia sufletului!”

Povestioara gasita pe facebook.