Shutter Island

Shutter IslandPentru ca pofta de filme era mare ieri seara, dupa „Orphan”  a urmat „Shutter Island”. Si despre acesta citisem cate ceva…Stiam doar ca un agent federal Teddy Daniels(jucat de Leonardo di Caprio) impreuna cu colegul sau Chuck(Mark Ruffalo), ajung pe Insula Shutter sa investigheze evadarea unei criminale din ospiciul Ashecliffe, in care se aflau condamnati cu grave tulburari mentale. Ceea ce nu stiam eu e  ca Leonardo di Caprio e foarte convingator in rolul agentului. Mi-a placut la nebunie cum a jucat, desi eu nu sunt o mare fana a lui! Dar aici a fost fantastic!

Filmul e un cocktail de genuri, un amalgam de mister gotic, poveste politieneasca, thriller psihologic si o picatura de horror, intr-un decor din anii 40-50. La anumite scene mi-a strafulgerat prin minte numele lui Hitchcock.

Trebuie sa va mai spun ca sunt in film si scene sumbre ce amintesc de eliberarea lagarului de la Dachau. Eu de cand am urmarit niste documentare legate de subiectul asta, cu imagini reale, filmate acolo, pur si simplu nu ma mai pot uita la asa ceva. Mi se strange inima de durere….

Revenind la film, „Shutter Island” este de fapt un joc al mintii, esti aruncat dintr-o parte intr-alta, nu mai stii ce sa crezi, cine are dreptate sau cine este real. Mi-a placut deznodamantul, cu finalul cam ambiguu as zice eu, caci ar fi posibile 2 variante. Sa-mi spuneti pe care o alegeti voi! 😉

Memorabila si fraza cu care se incheie filmul(tocmai aceea care creeaza ambiguitatea finalului): „Ce este mai rau: sa traiesti ca un monstru sau sa mori ca un om bun?”

Orphan

OrphanAseara, eu si mama ne-am pus pe farfurie o portie de macaroane cu branza si ne-am bagat sub plapuma, in fata calculatorului, sa ne delectam, pe langa papilele gustative, si pupilele. Filmul ales: „Orphan”. Inainte de toate, tin sa precizez ca in vecii vecilor nu mai citesc recenzii despre un film inainte de a-l vedea. Oi fi eu mai curioasa din fire, dar promit ca incerc sa ma las de obiceiul asta prost. Nu de alta, dar stiind finalul filmului, parca nu mi s-a mai parut asa interesant. Nu e nici filmul o mare capodopera, dar eu mi-am stricat placerea de a-l vedea, documentandu-ma inainte despre el. Vedeti, de asta atunci cand va povestesc despre un film vazut de mine, nu va dezvalui subiectul si nici finalul! In niciun caz finalul! Va las voua placerea de a-l descoperi!

In cazul asta nu stiu ce as mai putea adauga despre film. Decat ca povestea cu familia care adopta un copil dintr-un orfelinat si apoi ajunge in final sa regrete fapta, am mai intanit-o in foarte multe filme. Bila neagra la capitolul originalitate. Mi-a placut in schimb, cum si-a jucat rolul actrita de numai 12 ani, Isabelle Fuhrman. Cu ce usurinta a trecut de la dulceata si inocenta unui copil, la rautate si diabolism! A fost foarte convingatoare! Interesant este totusi si finalul, caci privitorul este impins sa creada ca-i vorba de posedari demonice, forte oculte si malefice! Dar se insala teribil, caci raspunsul este unul foarte simplu si…normal, fiind indus in eroare intentionat!

Morala filmului: Ai grija pe cine aduci in propria-ti casa!