6 comentarii

Michi, ochi de ciocolată

Iubesc animalele, în special câinii şi pisicile. De fapt, nu, nu le iubesc, le ador, sunt înnebunită după ele! Dacă ar fi cu putinţă, aş strânge în curtea mea toate patrupedele găsite rătăcind pe stradă! Mi se rupe inima când văd vreun pisoiaş flămând sau un câine cu blana încâlcită, şchiopătând şi cu greu rezist tentaţiei de a nu-i lua acasă. Nu de alta, dar am deja crescătorie de pisici şi ar turba maică-mea să mă vadă cu încă unul!😀

Când eram mici şi locuiam la bloc, eu şi fratele meu aduceam acasă toate animăluţele amărâte pe care le întâlneam în cale. Am crescut în balcon (sau mai bine zis mama a crescut, fiindcă ea avea grijă săraca, de toate creaturile găsite, noi ne îndeletniceam mai mult cu adunatul lor!) o mulţime de guguştiuci şi vrăbiuţe cu aripile frânte, un  pui de bufniţă (sărmanul, ce dezorientat era!), o broască ţestoasă (găsită în temelia inundată a actualei policlinici, unde mergeam să urmărim mormolocii), un iepure de câmp (pe ăsta nu-mi mai aduc aminte de unde l-am procurat!) şi un pisoi roşcovan pentru câteva ore. Ba găsisem la un moment dat chiar şi un liliac ce nu putea zbura, dar ne-am gândit noi doi aşa, în sinea noastră, că mama cu siguranţă ne-ar da în cap cu arătania aia, prin urmare l-am pus pe creanga unui castan. A doua zi nu mai era acolo, aşa că am adormit liniştiţi, încredintaţi că venise mama lui şi-l luase. Câinii vagabonzi nu-i aduceam în casă, de-ăştia erau cu duiumul pe lângă noi şi-i creşteam impreună toţi copiii de la bloc, aducând mâncare pe rând şi… pe furiş. Aveam un sistem bine pus la punct, care funcţiona de minune! Să fi văzut ce dolofani erau câinii din zona noastră!

Deşi dragostea pentru animale am moştenit-o şi eu, şi fratele meu de la mama, cel mai blând şi mai milos suflet pe care l-am văzut vreodată, credeţi-mă că nu exagerez când spun că am exasperat-o în copilărie cu surprizele noastre cu blană sau pene! Sărmana, cred că-i era şi teamă să mai deschidă uşa casei, întrebându-se mereu ce o mai aştepta înăuntru!😀 Noi doar le salvam, treaba grea cădea pe ea, fiindca aduceam toate creaturile Domnului în apartament şi le aruncam practic pe capul ei, uitând să mai şi avem totuşi grijă de ele! Acum lucrurile s-au mai schimbat zicem noi, suntem persoane mature şi responsabile, ştim să avem grijă de patrupedele care ne mişună prin curte! Oare mama o fi de acord cu afirmaţia asta? Cam miroase a laudă, într-adevăr!😛

Revenind la ideea de bază, vă anunţ că de-acum încolo veţi găsi pe blog destule poveşti despre prietenii mei blănoşi. Să-i luăm deci pe rând.

Azi personajul principal este… -surle şi trâmbiţe, vă rog!-  Michi! Da, am scris bine, fiindcă n-a fost botezat după faimosul şoarece Disney, numele lui e de fapt un diminutiv de la românescul „mic”. Acum 6 ani, când l-a adus alor mei un prieten de familie, l-a scos la propriu, din buzunarul cămăşii! Era atât de mic şi pipernicit, încât maică-mea a crezut că n-o să aibă zile multe! Probabil că ăsta a fost şi motivul pentru care nu mi-au vorbit de el! Într-o seară, când am venit acasă de la facultate, ai mei mă anunţă: „Am luat un câine! E în curte, în spate, vezi să nu te muşte, că e ditamai dulăul!”. Eu care îmi doream nespus de mult un câine-lup, am crezut că tata mi-a îndeplinit dorinţa şi-am alergat plină de speranţă sa-l văd. Speranţă care s-a spulberat în secunda imediat următoare, când l-am auzit pe tata râzând: „Dar ai grjă să nu calci pe el, că doarme în pantofii tăi!”. Da, dulăul meu fioros încăpea într-un pantof! De fapt, acolo a dormit până au început să-l strângă, în pantofii mei!

Era mic-mic-mic şi umflat în burtică, arăta ca un butoi cu picioare! Se împiedica de orice! Felix, motanul birmanez de-l aveam atunci, îi arunca priviri dispreţuitoare şi nici nu se sinchisea să-l ocoleasca – trecea pur si simplu peste el, de parca nici nu ar fi existat! Ce insultă pentru bietul căţel! Dar na, sunt dăţi în care mărimea chiar contează!😛 De câte ori hrănea maică-mea găinile cu tărâţe, schelălăia înnebunit să mânânce şi el! Până şi găinile erau de două ori cât el şi-l călcau în picioare!

Acum Michi al meu e mare jupân, e bărbat în toată firea, stăpân pe curte şi mare crai! A lăsat cu burta mare toate căţelele din zonă şi are deja vreo 7 copii, dacă nu or fi mai mulţi. Da, cu siguranţă sunt ai lui, căci îi seamănă perfect: au aceleaşi pete maronii, aceiaşi ochi de-ţi inspiră milă, aceleaşi picioare scurte şi aceeasi coadă stufoasă fluturând în vânt, coadă pe care ti-o vântură trufaş în faţă de fiecare dată când îţi întoarce spatele că nu i-a convenit mâncarea! Şi când te gândeşti ca mofturosul ăsta şi mucosul căruia-i curgeau balele la mirosul tărâţelor sunt unul şi acelaşi lătrător!Cu sau fără mofturi, Michi e febleţea mea şi-mi permit să cred că şi eu sunt febleţea lui, fiindcă doar mie mi-a acordat anumite drepturi. Doar eu am voie să-l perii cu mănuşa şi să-i dau cu praf antipurici, pe care îl urăşte din toată inima lui de căţel. Când mă vede cu flaconul ăla alb în mână, lasă capul în jos şi-şi bagă coada flocoasă între picioare, aşteptând resemnat dureroasa operaţiune. În schimb, când a încercat maică-mea să facă asta, s-a ales cu un mârâit nervos şi chiar cu o zgârietură de toată frumuseţea pe mână. Moment în care maică-mea i-a strigat că nu mai e câinele ei şi i-a pus în vedere sa-şi facă bocceluţa şi să iasă din curtea ei! Da, exact cuvintele astea a folosit!😀

În rest, Michi e un patruped normal, cu preocupări obişnuite: îi place când mă joc cu el cu mingea (a spart deja vreo câteva), îi plac jucăriile cu forme ciudate, cât mai viu colorate şi neapărat să aibă piuitoare, altfel nu prezintă interes. Adoră să stea tolănit la soare, să fie mângâiat şi să adoarmă pe picioarele mele, iar când vrea să fie băgat în seamă, mă trage cu dinţii de pantaloni. Urăşte în schimb pisicile străine, pe care le fugăreşte până le iese sufletul şi mâncarea specială pentru câini. Deh, se spune că animalele seamănă cu stăpânii, deci clar trebuia să facă şi el mofturi la mâncare!😛 Nu a stat niciodată în lanţ, nici măcar zgardă nu a avut vreodată şi e cel mai longeviv animal care ne-a însufleţit curtea şi…inimile. Toate patrupedele noastre canine de până acum – Tobiţă, Rocky şi Ursu – au avut acelaşi sfârşit tragic: sub roţile vreunei maşini! Doamne, cât am mai jelit după fiecare în parte! Pare-se însă că Michi e mai cuminte, mai isteţ şi mai descurcăreţ şi-i preconizăm o viaţă lungă, fiindcă spre deosebire de înaintaşii lui, a învăţat să traverseze strada!

CITATUL ZILEI:

„Dacă iei un câine flămând şi-i dai de mâncare, nu te va muşca. Aceasta este cea mai importantă diferenţă între un câine şi un om! ”

Mark Twain

6 comments on “Michi, ochi de ciocolată

  1. Te-am pus in listuta mea de comori, sirag de ganduri…;)

    Apreciază

  2. Cand eram copil, adoram cainii…imi petreceam vacanta la o matusa a mamei(bunica mea murise cu multi ani inainte sa ma nasc eu) care avea doi caini, pe unul din ei il chema…Michi! Era preferatul meu, negru ca taciunele si cu niste ochi blanzi…latra la toata lumea dar pe mine ma lingea pe maini. Il adoram!

    Iubitoare de animale am fost si eu o viata intreaga(nu ma mir ca fetele ma mostenesc), la fel si sora mea care pe la 10 ani ai ei, a adus acasa o catea parasita, de pe strada si a stat la noi in apartament doi ani, a si fatat acolo…eh, povesti de spus la gura sobei🙂.

    Dovada acum avem o testoasa de 7 ani, pe care am adus-o din Ro cu masina in vara si pe iubitul si rasfatatul casi Morgan🙂.

    Abia astept sa citesc de ceilalti prieteni dragi ai tai.

    Apreciază

  3. […] povestioară primită pe mail de la Aurelia şi care m-a emoţionat teribil, mai ales că Michi al meu a fost tare bolnăvior în ultimele săptămâni şi mă temeam sincer că nu va supravieţui. Nu […]

    Apreciază

  4. […] avem, cum se ţin ele după noi prin curte ca să le mângâiem. Şi apoi să-l fi văzut pe Michi cum avea griijă de puişorii scoşi la clocitoare sau de pisicuţii abia veniţi pe lume şi […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: